Alertă majoră la frontiera României. Armata a ridicat avioanele F 16 de urgență.

3,372

A fost emisă o nouă alertă în apropierea graniței dintre România și Ucraina. Locuitorii din județul Tulcea au fost avertizați cu privire la riscul ca obiecte provenite din spațiul aerian să cadă în zonă, în contextul reluării atacurilor aeriene rusești în apropierea frontierei.

Ca reacție la aceste evoluții, forțele aeriene române au ridicat de urgență două avioane de vânătoare F-16 pentru monitorizarea situației.

Populaţia din zona de graniţă cu Ucraina a primit mesaj de avertizare RO-Alert.

“În urmă cu câteva minute a fost transmis un mesaj RO-alert de avertizare a populaţiei din zona de graniţă cu Ucraina despre faptul că există posibilitatea să cadă obiecte din spaţiul aerian”, a transmis, în noaptea de miercuri spre joi, ISU Tulcea.

Cetățenii care locuiesc în regiunile vizate de mesajele RO-Alert sunt sfătuiți să se adăpostească și să contacteze imediat serviciul de urgență 112 în cazul în care au nevoie de asistență, observă ceva suspect sau necesită informații suplimentare.

“Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri sau pereți exteriori. Durata estimată: 90 de minute”, a fost mesajul pe care oameni din Tulcea l-au primit azi noapte.

“Până în acest moment nu au fost înregistrate apeluri în dispeceratul ISU Tulcea”, a mai transmis sursa citată.

Armata a ridicat aeronave F-16

“Forțele Federației Ruse au executat, în noaptea de miercuri, 11 iunie, spre joi, 12 iunie, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina (zona localității Vâlcov), în proximitatea frontierei fluviale cu România.

Sistemele de monitorizare și supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naționale au semnalat și monitorizat ținte aeriene care au evoluat în spațiul aerian ucrainean, în proximitatea județului Tulcea. Prin urmare, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, privind instituirea măsurilor de alertare a populației în zona de graniță din nordul județului, fiind transmise, la ora 00.11, mesaje RO-Alert pentru populația din această zonă. Indicativul de încetare a alertei aeriene a fost transmis la ora 00.47.

Conform procedurilor, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au decolat din Baza 86 Aeriană Borcea și au executat misiuni de supraveghere și protecție a spațiului aerian al României. Aeronavele de luptă au revenit în bază în jurul orei 01.30.

Sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale nu au indicat, în niciun moment, eventuale pătrunderi neautorizate ale țintelor monitorizate în spațiul aerian național.

Forțele MApN vor executa, în cursul acestei zile, conform procedurilor-standard, cercetări în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a situației din noaptea trecută. De asemenea, structurile aliate sunt informate în timp real cu privire la situațiile de la graniță.

Ministerul Apărării Naționale rămâne ferm în acțiunile de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și intră în gravă contradicție cu normele de drept internațional”, a anunțat MApN, joi dimineața.