Laurențiu Duduianu, fratele mai tânăr al lui Emi Pian a decedat în Penitenciarul Jilava. Care a fost cauza
Laurențiu Duduianu, fratele mai tânăr al lui Emi Pian, a murit în noaptea de vineri în Penitenciarul Jilava, la vârsta de 36 de ani.
Cunoscut în cercurile interlope sub pseudonimul Ciprian Pian, Laurențiu Duduianu a încetat din viață în detenție. Potrivit informațiilor oficiale, decesul a survenit ca urmare a unui stop cardio-respirator, în ambulanța chemată de urgență pentru a-l transporta la spital după ce acesta a acuzat dureri severe în zona pieptului.
Decesul a avut loc în penitenciar, unde era încarcerat
Ciprian Pian era deținut la Jilava, unde își ispășea o pedeapsă de 3 ani și 8 luni pentru tentativă de omor. Împreună cu fratele său, Grațian, l-a agresat pe bărbatul care l-a ucis pe Emi Pian, fratele lor mai mare.
Administrația Penitenciarului Jilava a comunicat sâmbătă că deținutul a început să se simtă rău în jurul orei 23:30. A fost dus imediat la cabinetul medical al instituției, unde i s-au administrat medicamente. La aproximativ un sfert de oră, starea sa s-a agravat, iar cadrele medicale au solicitat intervenția unei ambulanțe.
“Vineri, 06 iunie 2025, in jurul orei 23.30, o persoană privată de libertate în vârstă de 36 de ani, încarcerată la Penitenciarul Bucuresti-Jilava, condamnată la 3 ani 8 luni de închisoare pentru tentative de omor, a acuzat stare de rău, durere în piept și respirație greoaie, motiv pentru care a fost prezentată la cabinetul medical al unității, unde i-au fost administrate pastile.
După aproximativ 15 minute, a revenit la cabinetul medical cu dureri mai mari în piept, în această situație fiind solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanță, prin apelarea Serviciului Unic de Urgență 112”, se arată în comunicatul de presă emis de către Penitenciarului Jilava.
A murit chiar la ieșirea din penitenciar
Conform surselor oficiale, medicii de pe ambulanța SMURD au început imediat manevrele de resuscitare, care au durat peste o oră. Deținutul urma să fie transferat la o unitate spitalicească pentru îngrijiri urgente.
“În urma efectuării unui EKG, echipajul ambulanței a decis prezentarea persoanei private de libertate la spital.
Menționăm că persoana privată de libertate nu a avut nevoie de sprijin pentru a se deplasa sau a urca în ambulanța SMURD, fiind pe deplin conștientă, comunicând cu personalul medical.
În jurul orei 00:33, la ieșirea din unitate, în postul de control al accesului, aflându-se în ambulanța SMURD a intrat în stop cardiorespirator, moment în care cadrele medicale SMURD au inceput manevrele de resuscitare și a venit un al doilea echipaj de ambulanță, cu medic. În pofida eforturilor depuse, decesul a fost declarat la ora 01:38”
Tot din comunicatul penitenciarului reiese că intervenția medicală s-a făcut rapid, infirmând astfel unele informații apărute în presă care susțineau că acesta ar fi fost urcat în ambulanță abia spre ora 04:00.
În urmă cu un an, Ciprian Pian mai suferise episoade de natură cardiacă, ajungând la spital chiar în timpul desfășurării procesului ucigașului fratelui său.