Două decenii trăite în teroare. Mărturisirile îngrozitoare ale fostei soții a criminalului din Cosmopolis

3,959

Fosta parteneră de viață a bărbatului care a comis crima de la Cosmopolis a trăit timp de 20 de ani sub teroare, abuzuri și intimidări constante. Dezvăluirile ei scot la lumină detalii șocante despre coșmarul prin care a trecut.

Maria, prima soție a lui Robert Lupu, a rememorat suferințele îndurate într-o relație toxică și abuzivă care a durat ani întregi. În prezent medic psihiatru în Iași, femeia spune că profesia o ajută să înțeleagă mai clar mecanismele psihologice care au stat în spatele comportamentului fostului ei soț – cel care a comis cu sânge rece crima împotriva Teodorei Marcu.

Maria Folea, fosta parteneră a criminalului din Cosmopolis, a trăit sub teroare

Maria Folea, în vârstă de 44 de ani, a povestit că povestea lor a început în adolescență, dar s-a transformat rapid într-un calvar dominat de control psihologic, agresiuni fizice și amenințări repetate. Cei doi s-au cunoscut pe când ea avea doar 15 ani, iar el, 20. Încă de la început, Robert Lupu s-a dovedit a fi extrem de posesiv și manipulator.

“Povestea mea cu acest domn a început în 1995-1996, când aveam 15 ani, iar el 20. L-am cunoscut în liceu. Pe vremea aia nu erau restricții: intra cine voia, ieșea cine voia. Așa agăța copile. Pe mine m-a abordat cu floricele, m-a întrebat la ce clasă sunt, iar apoi a tot început să mă caute”, îşi aminteşte Maria.

Ani întregi de abuzuri pentru Maria Folea

Pe parcursul celor 12 ani cât au fost împreună, Maria a fost permanent supravegheată și controlată, fiind obligată să-i spună bărbatului fiecare pas pe care îl făcea. Au existat numeroase episoade de violență fizică, dar și un climat constant de presiune psihologică. Maria a mărturisit că fostul soț recurgea frecvent la gesturi menite să o sperie, precum oprirea curentului sau distrugerea obiectelor din casă, menținând-o într-o stare de frică permanentă.

Mai grav, Maria era deseori amenințată cu moartea. Robert Lupu îi descria în detaliu cum ar putea să-i ia viața ei sau celor apropiați. Atunci când a decis să plece la facultate în speranța de a scăpa de el, bărbatul a încercat să o otrăvească. Cu toate acestea, femeia a reușit să se mute și să își reclădească viața departe de fostul soț.

Tentativă de otrăvire și urmărire obsesivă

“Mi-a dat o cană cu cafea. Când am vrut să beau, mi-a smuls-o din mână și a băut-o el. După câteva minute, mi-a spus: ‘Aia era pentru tine. Erau zece comprimate de diazepam dizolvate.’ A început să i se facă rău. Am sunat la ambulanță, l-au dus la spital”, îşi mai aminteşte ea.

Dar coșmarul nu s-a sfârșit acolo. La ani după despărțire, Robert Lupu s-a programat la cabinetul medical unde lucra Maria, folosind o identitate falsă. În momentul în care asistenta a rostit numele de familie, Maria a înțeles imediat cine este pacientul. Deși a rămas calmă în aparență, în clipa în care a rămas singură, corpul i-a cedat sub presiunea emoției.

“În momentul în care asistenta mi-a spus că a venit domnul Lupu, am înțeles cine e. Am încercat să păstrez o atitudine profesională. După consultație, abia când am ajuns acasă, m-au apucat tremurăturile”, spune ea.

„M-am gândit că eu urmez” Cum a reacționat Maria când a auzit de crima de la Cosmopolis

După ce a citit în presă despre crima comisă la Cosmopolis, Maria a fost copleșită de teamă, crezând că va deveni următoarea victimă. Era pregătită să alerteze autoritățile. Când a aflat că Robert Lupu s-a sinucis după crimă, a simțit pentru prima dată în mulți ani o liniște profundă.

“Fratele meu mi-a trimis link-ul în care scria că era căutat. Mi-am propus ca a doua zi, duminică, să mă duc la poliţie, dacă nu îl vor prinde. M-am gândit că eu urmez. Că are o listă undeva şi că va veni după mine. Iar a doua zi era 1 Iunie, voiam să ies cu fetiţa afară, să se bucure de ziua asta. Mai târziu, în aceeaşi seară, am aflat că s-a sinucis. Am simțit că mi s-a luat o piatră de pe inimă. Îmi pare rău pentru fata care a fost ucisă, pentru familia ei. Şi pentru familia lui, că nu ei sunt de vină că el era psihopat”, a declarat Maria Folea.

Diagnostic psihiatric: tulburare de personalitate antisocială

Ca specialist în psihiatrie, Maria consideră că Robert Lupu suferea de o tulburare de personalitate antisocială, cu trăsături psihopate evidente. Astfel de indivizi nu conștientizează că au o problemă și nu pot fi tratați, deoarece consideră firești toate gândurile și acțiunile lor.