Chef Richard Abou Zaki, tăticul topit de fetița lui de 4 ani: “Legătura dintre noi va fi cea mai frumoasă din lume”!

În afara bucătăriei restaurantului său cu o stea Michelin, Chef Richard Abou Zaki are o altă activitate preferată, de care nu s-ar putea lipsi pentru nimic în lume. Despre ce este vorba? O porție de înghețată cu aromă de căpșuni, joacă în parc și un film bun acasă. Toate acestea alături de cea mai importantă „steluță” din viața lui – fiica sa Carlotta, care are doar 4 ani.

Chiar dacă nu a împlinit încă 30 de ani, Richard Abou Zaki se poate considera un om împlinit în toate privințele. Juratul de la „Chefi la cuțite”, emisiunea difuzată la Antena 1, conduce un restaurant premiat în Italia și visează ca micuța lui să-i calce pe urme într-o zi.

Când vine vorba de firea sa, dacă în competiția culinară de la Antena 1 este cunoscut pentru temperamentul său puternic și dorința de a câștiga, în preajma fiicei sale se transformă total: devine cel mai calm și liniștit bucătar.

Este ușor sau dificil să fii tatăl unei fetițe?

Este o experiență plină de provocări, dar în același timp deosebit de frumoasă. Eu am crescut într-un mediu în care predominau femeile – mama mea, bona, verișoarele – deci m-am obișnuit cu un univers feminin. Așa că vestea că voi avea o fetiță m-a bucurat enorm. Totuși, trebuie să recunosc că am anumite temeri: mă întreb cum voi reacționa când va deveni adolescentă, când va începe să iasă cu prietenii sau să meargă în cluburi. Perioada în care voi simți că nu mai pot controla totul mă sperie cel mai tare. Asta cred că va fi cea mai dificilă etapă pentru mine.

Îți mai amintești când ai aflat prima dată că vei fi tătic de fetiță? Cum ai reacționat?

Îmi amintesc că eram în mașină și Alessandra mi-a zis: „Trebuie să-ți spun ceva… Sunt însărcinată!”. Nu mi-a venit să cred, am fost tare emoționat. Dar îmi amintesc foarte clar acel sentiment: era ceva incredibil, însă amândoi ne-am dorit să devenim părinți. Carlotta chiar este un copil dorit cu tot sufletul.

Dar când ți-ai ținut fetița în brațe în prima zi?

Eu am fost acolo când ea s-a născut, iar la cinci minute după ce a venit pe lume, eu i-am tăiat cordonul ombilical. Apoi, după alte câteva minute, mi-au dat-o în brațe. Eram pe o canapea lângă Alessandra, ea stătea pe pat… Și atunci am ținut-o pentru prima dată în brațe: am privit-o și am spus că legătura dintre noi va fi cea mai frumoasă din lume. Și chiar așa simt că se întâmplă lucrurile. Suntem foarte apropiați și cred că apropierea asta atunci a prins rădăcini: când am luat-o în brațe la doar câteva minute după ce s-a născut. Eu am fost primul care a luat-o în brațe, înaintea Alessandrei. Sentimentul a fost unic, și acum îmi vine să plâng când îmi amintesc…

De ce anume ați ținut cont când ați ales numele micuței?

Ne-am gândit la mai multe nume, dar mie îmi plăcea la nebunie Carlotta. I-am mai dat un nume: Fiamma – flacără în italiană. Ca să ardă această flacără a pasiunii în ea, cum arde în mine, să realizeze lucruri în viață.

Te ajută în bucătărie?

Da, Carlottei îi place în bucătărie acasă. Face împreună cu Alessandra niște clătite fantastice – iar Alessandra îmi trimite videouri ca să le văd în bucătărie. Și cu mine mai face diverse lucruri, dar ușoare, pentru vârsta ei de câțiva anișori: tăiem roșii, facem popcorn.

Ce vă place să faceți cel mai mult când sunteți doar voi doi?

Avem obiceiurile noastre. Când o iau de la grădiniță mergem să mâncăm înghețată cu căpășuni, normal. (râde) Apoi mergem în parc împreună – asta e ziua noastră ideală. Iar când ajungem acasă, ne uităm la un film. Asta e cea mai frumoasă rutină din viața mea – când mă întreabă lumea ce altceva îți mai place să faci la fel de mult ca bucătăria, ăsta e răspunsul meu.

Și care sunt comentariile ei apropo de prestația ta de la Chefi la cuțite?

Carlotta mă întreabă, atunci când plec la filmări: „Papa, papa, te duci la Chefi la cuțite la București?”. Apoi îi arăt tot felul de videouri cu show-ul și îi place tare mult. Îmi tot cere să-i mai arăt faze din emisiune.

Deși are doar patru ani, îți calcă pe urme?

Să fiu sincer, mi-aș dori să-mi calce pe urme, deși e o meserie grea. Însă da, mi-ar plăcea să las tot ce-am făcut și voi face în mâinile Carlottei, să ducă mai departe proiectele mele. Ăsta ar fi un vis împlinit. Eu o voi lăsa să aleagă singură ce vrea să facă – însă dacă mi-ar călca pe urme aș fi foarte mândru și fericit, pentru că sacrificiile pe care le fac sunt și pentru ea, pentru familie.