Donald Trump a cedat în fața cererii Ursulei von der Leyen
Duminică, președintele american Donald Trump a decis să nu mai impună, începând de luna viitoare, taxe vamale de 50% asupra produselor importate din Uniunea Europeană, acceptând o amânare a termenului până pe 9 iulie, în speranța că discuțiile dintre Washington și Bruxelles vor duce la un compromis, potrivit agenției Reuters.
Anterior, vineri, Trump anunțase că noile tarife ar urma să se aplice de la 1 iunie, invocând lipsa de progres în negocierile cu UE. Această poziție a provocat instabilitate pe piețele financiare internaționale și a adâncit conflictul comercial marcat de modificări dese în politicile tarifare față de partenerii și aliații tradiționali ai SUA.
Liderul de la Casa Albă, care și-a manifestat frecvent nemulțumirea față de politicile comerciale ale Uniunii Europene, a revenit asupra deciziei sale în urma unei discuții telefonice de duminică cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care i-a solicitat un răgaz suplimentar pentru finalizarea unui posibil acord.
Aceasta i-a cerut președintelui american, în timpul convorbirii, să revină la termenul stabilit inițial în luna aprilie, respectiv luna iulie. Trump a confirmat în fața presei că a fost de acord cu cererea liderului european.
“Am avut o convorbire foarte plăcută și am fost de acord să o amânăm. Ea a spus că ne vom întâlni rapid și vom vedea dacă putem rezolva ceva”, a spus Trump înainte să revină la Washington, după ce și-a petrecut weekendul în statul New Jersey.
“Am fost de acord cu prelungirea – până la 9 iulie 2025 – şi a fost o onoare pentru mine să fac acest lucru”, a precizat Trump pe Truth Social la scurt timp după ce a vorbit cu reporterii duminică seara.
La rândul ei, Ursula von der Leyen a transmis pe platforma X că a avut o „discuție constructivă” cu Trump și că Uniunea este pregătită să acționeze rapid pentru a avansa negocierile.
“Europa este pregătită să avanseze discuțiile rapid și decisiv. Pentru a ajunge la un acord bun, am avea nevoie de timp până la 9 iulie”, a spus ea.
Ca urmare a deciziei de amânare, moneda euro și dolarul american s-au apreciat față de francul elvețian și yenul japonez, considerate active de refugiu în perioade de incertitudine.
În aprilie, Trump stabilise un interval de 90 de zile pentru tratativele comerciale dintre SUA și UE, care urmau să se încheie pe 9 iulie. Însă vineri, acesta a schimbat brusc planul și a declarat că nu mai este interesat de un acord.
„Nu caut o înțelegere. Am stabilit înțelegerea – este la 50%”, afirmase atunci liderul american. Ulterior acestor declarații, bursele din SUA și Europa au înregistrat scăderi, iar dolarul a fost afectat negativ.
Președintele Trump a încercat să schimbe structura comerțului global prin măsurile sale tarifare, dar după ce anunțurile din aprilie legate de noi taxe vamale au generat reacții negative pe piețele internaționale, a adoptat o atitudine mai deschisă negocierilor. De atunci, Washingtonul a semnat un acord cu Regatul Unit și a avut discuții cu China.
Totuși, dialogul cu Uniunea Europeană a avansat cu dificultate, ceea ce a crescut frustrarea lui Trump și a alimentat divergențele mai ample între SUA și UE, inclusiv în privința politicii „America pe primul loc” și a dependenței istorice a Europei de sprijinul militar american.