Decizia Europei de acum privind România face înconjurul lumii
Parlamentul European urmează să voteze astăzi, în cadrul Comisiei de Buget, un document de monitorizare a progresului în implementarea PNRR, prin care se solicită Comisiei Europene extinderea termenului de aplicare a programului cu încă 18 luni.
Această propunere vine în contextul în care ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a efectuat recent o vizită la Bruxelles pentru a debloca fondurile aferente celei de-a treia cereri de plată și pentru a pregăti următoarea, cererea cu numărul patru.
Până în acest moment, România a primit 9,2 miliarde de euro din totalul de 28,5 miliarde de euro prevăzute prin PNRR. Din întreaga sumă, 13,6 miliarde de euro reprezintă granturi nerambursabile, în timp ce restul de 14,9 miliarde sunt împrumuturi.
Raportul adoptat de Parlamentul European evidențiază nevoia ca atât Comisia Europeană, cât și statele membre să își concentreze eforturile pe implementarea proiectelor avansate din PNRR, propunând o extindere a termenului de finalizare a acestora.
Fondurile disponibile prin PNRR sunt de importanță majoră pentru echilibrul financiar al României
Pentru sumele care riscă să rămână neutilizate, Parlamentul European cere Comisiei să identifice modalități prin care acestea să poată fi redirecționate către inițiative din domeniile apărării, securității, dezvoltării economice și coeziunii, astfel încât beneficiile să ajungă în continuare la statele membre.
„Este o zi decisivă la Parlamentul European. Aprobăm astăzi un raport prin care cerem Comisiei extinderea cu 18 luni a perioadei de aplicare pentru proiectele PNRR care sunt suficient de avansate. În plus, solicităm sprijinirea tranziției către alte tipuri de finanțare europeană.
Acest pas este esențial pentru a preveni pierderea fondurilor și a asigura valorificarea completă a fiecărei investiții strategice pentru Europa și România”, a transmis eurodeputatul Victor Negrescu.
Conform USR, această extindere ar fi extrem de benefică pentru România, întrucât, până în prezent, statul român a reușit să atragă doar aproximativ 31% din fondurile totale de 28 miliarde de euro prevăzute pentru țară prin PNRR.
„Într-un context în care ne confruntăm cu un deficit bugetar major, fondurile europene sunt vitale pentru depășirea crizei actuale.
Absorbția completă a banilor din PNRR este esențială pentru România, la fel ca și accesarea fondurilor europene clasice”, a transmis europarlamentarul USR Dan Barna.