O mamă a decedat sub privirile celor doi copii, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un TIR în Arad

1,539

Sfârşit dramatic pentru o mamă, care şi-a pierdut viaţa chiar în faţa celor doi copii ai săi, aflaţi la rândul lor în stare gravă, după ce maşina în care se aflau a fost izbită în plin de un TIR, între localitățile Zimandu Nou și Zimandcuz din județul Arad.

În accident a fost implicat și șoferul TIR-ului, care a fost preluat de un echipaj SAJ în stare conștientă, potrivit ISU Arad. Cei doi copii descarcerați au fost găsiți inconștienți, în stare gravă, și au fost preluați de echipajele SMURD TIM și SAJ.

Între mașină și TIR s-a produs o coliziune frontală, informează Centrul Infotrafic.

Vineri, 25.04.2025, în jurul orei 15.20 am fost anunțați despre producerea unui accident rutier pe DN6, în localitatea Iosifalău.

A fost alertat Detașamentul de Pompieri Lugoj și la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și o ambulanță SAJ.

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, unul în care se afla doar conducătorul auto și care a rămas blocat, și alt autoturism în care se aflau trei persoane, dintre care un minor.

În urma evenimentului rutier, la nivelul celui de al doilea autoturism a izbucnit un incendiu. Incendiul a fost lichidat imediat la sosirea echipajelor de intervenție. Victima rămas blocată a fost extrasă în stare conștientă și cooperantă și transportată la spital.

Echipajele medicale au transportat la spital și minorul (însoțit de un adult), și pe cel de-al doilea conducător auto.

Potrivit Serviciului de Ambulanță (SAJ), șoferița autoturismului a fost găsită în stop cardio-respirator și a fost declarată decedată la fața locului. În mașină se aflau și doi minori: o fetiță de aproximativ 8–10 ani este în stare critică, aflându-se în curs de resuscitare.

A fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Arad; un băiat de 8 ani, cu plagă penetrantă abdominală și în stare de șoc hemoragic, a fost preluat de echipajul SMURD TIM și transportat de urgență la UPU.

Șoferul autotrenului este conștient și se află în evaluare medicală, fiind asistat de un echipaj SAJ tip B2.