Mirela Vaida a rămas fără emisiune. Ce se întâmplă acum cu prezentatoarea

2,154

Un nou cutremur lovește grila Antenei 1, după retragerea neașteptată a Mihaelei Tatu: de această dată, este vorba despre Mirela Vaida!

Postul TV a luat decizia finală de a închide definitiv emisiunea „În Direct cu România”, lansată în martie 2025, după ce două încercări de relansare nu au dat rezultatele scontate. Inițial cu Mihaela Tatu, apoi cu Mirela Vaida, formatul nu a reușit să atragă publicul, iar ratingurile modeste au dus inevitabil la scoaterea sa din program.

Emisiunea a avut premiera pe 10 martie, având-o la pupitru pe Mihaela Tatu, însă aceasta a fost înlocuită pe 4 aprilie cu Mirela Vaida. Nici schimbarea de prezentator nu a schimbat soarta emisiunii, care nu a reușit să câștige teren. Începând cu data de luni, 28 aprilie, Antena 1 va aduce schimbări semnificative în intervalul orar de acces la prime-time.

Rezultatele slabe au fost atât de vizibile încât postul a decis să oprească complet proiectul. Conducerea spera ca Vaida să revigoreze show-ul, după eșecul Mihaelei Tatu, însă formatul – perceput ca o copie a „Acces Direct” – nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor, nici măcar cu o figură carismatică în frunte.

Decizia de a opri emisiunea a venit ca o surpriză și pentru Mirela Vaida, care fusese ales pariu sigur după plecarea bruscă a Mihaelei Tatu din proiect.

Odată cu închiderea „În Direct cu România”, Mirela Vaida va reveni la Antena Stars, pe teren cunoscut: în platoul „Acces Direct”, alături de partenerul său de prezentare, Adrian Velea. Emisiunea va fi difuzată zilnic, de luni până vineri, începând cu ora 16:00.

Prezentatoarea a transmis un mesaj emoționant referitor la această nouă etapă din cariera sa.

Pe lângă acest proiect, Vaida va rămâne activă și în grila de weekend, urmând să prezinte emisiunea „Petrecem românește” la Antena Stars, în fiecare duminică.

La rândul ei, Mihaela Tatu a vorbit recent despre plecarea sa, recunoscând că structura și cerințele formatului nu au fost în acord cu stilul său profesional. Reacția rece a publicului a cântărit greu în decizia finală a postului de televiziune, care a decis să închidă definitiv proiectul, după doar câteva săptămâni de difuzare.

“A fost o perioadă scurtă, în care am încercat să dau tot ce ţine de mine pentru acest produs. Din păcate, uneori nu este suficient, iar publicul este cel care decide. Fiecare experienţă este o lecţie, nu un eşec.

Mă întorc la Acces Direct, de luni de la ora 16:00 pe Antena Stars și le mulțumesc tuturor celor care au rămas alături de mine și când am fost jos, și când am fost sus. Viața e dinamică, televiziunea e dinamică, iar publicul este cel care decide. Vă mulțumesc pentru tot și aştept să continuăm împreună”, a fost mesajul transmis de apreciata prezentatoare.

De ce a eșuat „În Direct cu România”

Emisiunea, percepută ca foarte asemănătoare cu „Acces Direct”, nu a reușit să atragă suficient interes din partea telespectatorilor. Nici experiența și notorietatea Mihaelei Tatu, nici carisma Mirelei Vaida nu au fost suficiente pentru a ridica cifrele de audiență. Publicul nu a rezonat cu temele propuse, iar Antena 1 a decis să se replieze rapid și să investească în alte formate, care să capteze atenția mai eficient.