A treia tragedie la Spitalul din Iaşi. S-a stins și o doctorița după ce doi tineri medici rezidenţi
Un nou moment de profundă durere a cuprins comunitatea medicală ieșeană, după pierderea Gabrielei Ștefănescu, o doctoriță apreciată, în vârstă de 56 de ani. Aceasta a fost descoperită fără suflare într-o cameră de hotel din București, la scurt timp după ce participase la un eveniment medical unde ținuse o prezentare, cu câteva luni în urmă.
Tragedia adâncește o serie de decese suspecte în rândul personalului medical de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, cunoscut tot mai des sub apelativul „spitalul morții”.
Gabriela Ștefănescu nu figura cu afecțiuni medicale cunoscute, iar moartea sa neașteptată a provocat un val de consternare. Conform surselor din apropierea investigației, se presupune că ar fi suferit o tulburare paroxistică de ritm cardiac – un tip de disfuncție care se poate instala brusc și poate duce la stop cardiac, chiar și în lipsa unor boli preexistente.
Spitalul morții din Iași
Acest incident nu este unul izolat. În ultimele luni, mai mulți angajați ai aceluiași spital au decedat în condiții cel puțin neobișnuite. Printre victime se numără un brancardier de 54 de ani, care a suferit un atac de cord imediat după terminarea unei ture. George Ștefan Tilă, medic rezident în gastroenterologie, a murit pe 28 martie, la doar 31 de ani. Se pare că acesta ar fi avut probleme de sănătate mai vechi.
Un alt caz cutremurător este cel al lui Emanuel Mirel Luca, medic rezident în vârstă de 28 de ani, care a fost găsit decedat în apartamentul său pe data de 13 aprilie. Deși inițial s-a suspectat un infarct, primele concluzii ale autopsiei au evidențiat și leziuni la nivel pulmonar, ceea ce a complicat stabilirea unei cauze clare a decesului.
În urma reacțiilor aprinse din spațiul public, conducerea Spitalului Sfântul Spiridon a emis un comunicat în care subliniază că toate persoanele menționate aveau deja diagnostice medicale cunoscute.
“Referitor la informatiile apărute in mass-media cu privire la decesele celor 3 angajați, medic rezident George Ștefan Tila, medic rezident Emanuel Mirel Luca și brancardier Moraru Cătălin din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgență Sf. Spiridon lași, în primul rând, conducerea spitalului transmite sincere condoleanțe familiilor îndoliate, colegilor și tuturor celor afectați de această pierdere tragică.
Dorim să precizăm cu fermitate că, în urma evaluărilor interne si a informatiilor disponibile, cauzele deceselor sunt legate de afectiuni medicale care nu au nicio legătură cu activitatea profesională desfăsurată în cadrul spitalului. Speculatiile apărute în spatiul public cu privire la o posibilă suprasolicitare nu se confirmã si sunt neîntemeiate.
Spitalul coopereaza deplin cu autoritătile abilitate pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de aceste evenimente, punand la dispozitie toate informatiile necesare”, se arată într-un comunicat.
Chiar dacă aceste explicații au fost oferite, seria de morți din rândul cadrelor medicale ridică în continuare numeroase semne de întrebare, iar publicul cere cu insistență clarificări și o mai mare transparență din partea autorităților.