Claudia Puican a făcut primele declarații după ce a născut! Ce se întâmplă cu artista acum: “Deocamdată…”

4,518

Fericire imensă în familia lui Armin Nicoară și a Claudiei Puican. Vineri, 11 aprilie, cunoscutul saxofonist a dat vestea cea mare: soția lui a adus pe lume un băiețel. Cei doi artiști sunt copleșiți de bucurie de când au devenit părinți, iar recent, Claudia a transmis și ea un mesaj emoționant.

La puțin timp după naștere, Claudia Puican a distribuit pe rețelele de socializare o fotografie în care apare zâmbitoare, ținându-și pruncul în brațe. Artista a spus că își dedică timpul bebelușului, oferindu-i toată dragostea și atenția sa în aceste clipe speciale.

“Mulţumim tuturor pentru mesajele frumoase! Deocamdată îmi dedic tot timpul bebelușului meu, care are nevoie de toată dragostea mea! Vã pupăm”, a spus Claudia Puican.

Care este simbolistica numelui ales pentru fiul lui Armin Nicoară și al Claudiei Puican?

Tot în ziua de vineri, Armin Nicoară a făcut public și numele ales împreună cu Claudia pentru fiul lor. Copilul se numește Amir Efrem, iar artistul a explicat ce semnificații profunde au aceste două prenume.

El a povestit că alegerea numelui a fost influențată de o trăire spirituală puternică avută pe Muntele Athos, unde s-a rugat la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Efrem. Numele, de origine ebraică, se traduce prin „rodnic, prosper și binecuvântat”, reprezentând darul divin pe care îl simt în viețile lor în acest moment.

„Amir” înseamnă conducător nobil, prinț — iar „Efrem” înseamnă roditor, binecuvântat cu daruri.

Ai venit în lumea asta purtând o promisiune în numele tău și lumină în suflet.
Îți promitem că vei fi iubit fără margini, ocrotit cu toată ființa noastră și crescut în credință, bunătate și adevăr.
Fiecare zi a vieții tale va fi o rugăciune pentru noi.

Mama ta e o eroină — și din ochii ei curg azi lacrimi de mamă, lacrimi care sfințesc orice loc le atinge.
Iar eu îți spun din adâncul inimii mele:
Fiule, bine ai venit. Ai adus cerul pe pământ.”

Armin a oferit primele declarații după naștere, precizând că fiul său a avut 50 de centimetri și o greutate de 3.400 de grame. Claudia se simte bine, fiind apreciată de toți pentru curajul și forța de care a dat dovadă în timpul nașterii micuțului Amir-Efrem.

“E greu de pus în cuvinte ce simt… E cea mai frumoasă și intensă emoție pe care am trăit-o vreodată. Claudia a fost extraordinară, puternică. Sunt atât de mândru de ea.

Când mi-am ținut copilul în brațe pentru prima dată, timpul parcă s-a oprit. Simți că tot ce-ai trăit până acum a avut un rost, că viața capătă un alt sens. Suntem binecuvântați. are 50 cm și 3400 greutate. A fost așa rapid totul. Eu am stat acolo, am filmat totul.”, a povestit Armin Nicoară.