Jador a spus cine va fi nașul de botez al băiețelului său: “Suntem prieteni foarte buni”
Jador și Oana Ciocan, invitați în podcastul lui Bursucu, au vorbit deschis despre relația lor și au dezvăluit cine le va boteza fiul
Recent, Jador și Oana Ciocan au fost prezenți la podcastul lui Bursucu, unde au discutat fără ocolișuri despre viața lor de cuplu. În timpul conversației, cei doi au făcut și un anunț important legat de botezul fiului lor, Avram.
Cine va fi nașul fiului lui Jador
La finalul lunii martie, Jador, în vârstă de 30 de ani, și Oana Ciocan au făcut public faptul că așteaptă primul lor copil. Anunțul a fost făcut chiar de ziua artistului, printr-o postare pe rețelele sociale. Tot atunci, cei doi au spus și că vor avea un băiat, căruia i-au ales deja numele Avram.
Jador a mărturisit că a ales ca naș al micuțului pe Cătălin Moroșanu, un prieten apropiat.
Cei doi s-au legat sufletește în timpul filmărilor pentru Survivor România, în Republica Dominicană. Prietenia lor a continuat și după terminarea emisiunii, iar acum, Moroșanu va face parte din familia lor extinsă.
“Eu cu Moro suntem foarte, foarte buni prieteni. I-am povestit toată viața mea și el pe a lui. Mi-a spus: ”Bă, Jadorele, când te însori eu vreau să te cunun”. Și: „Primul copil eu vreau să îl botez”. Da, da. Mi-am dat cuvântul”, a dezvăluit Jador la podcast.
Jador, despre viața de căsnicie alături de Oana
În aceeași ediție a podcastului, Jador a vorbit și despre căsnicia sa cu Oana Ciocan. Deși, ca în orice mariaj, apar uneori neînțelegeri, cei doi încearcă să le depășească prin comunicare sinceră.
Artistul a mai recunoscut că este o fire geloasă și a povestit un episod în care un bărbat necunoscut s-a apropiat de soția sa și i-a cerut contul de Instagram.
“Mi-a povestit că s-a dat un băiat la ea, la mall, că ea se mai duce la mall… S-a dat și i-a cerut Instagramul și ea i-a arătat burta. Deci trebuie s-o ții cu burta plină tot timpul.
Dacă ar atinge-o altcineva vreodată… Trădarea eu așa o văd. Nu că nu pot să o iert, dar m-ar distruge psihic rău. Ea știe foarte bine că m-ar distruge pe mine psihic. A doua zi mă duci la mormânt. Așa. Dar ne iertăm zilnic, de asta suntem oameni, ne iertăm în fiecare zi. Mai sunt momente când mă enervez, dar în general vorbim frumos unul cu altul, ne respectăm”, a adăugat Jador.