Sărbătoare mare pe 11 aprilie 2024: Este Cruce Roșie în Calendarul ortodox. Mare Sfânt prăznuit în această zi. Rugăciunea sfânta
Sf. Ierarh Calinic de la Cernica este sărbătorit anual la data de 11 aprilie, fiind trecut în calendarul ortodox alături de o cruce roșie.
În luna aprilie a anului 2024 sunt trei sărbători trecute cu cruce roșie, care arată importanța praznicelor realizate pe parcursul acestor zile, iar una dintre acestea este celebrată la data de 11 aprilie, când Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sf. Ierarh Calinic de la Cernica. Iată cine a fost Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, dar și care este blestemul pe care acesta l-a pus asupra mânăstirii Frăsinei.
Cine a fost Sf. Ierarh Calinic de la Cernica
Cine a fost Sf. Ierarh Calinic de la Cernica este pomenit anual la data de 11 aprilie, iar în calendarul ortodox este trecut alături de o cruce roșie, ce arată importanța acestei sărbători. Sf. Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la data de 7 octombrie 1787, la București, iar părinții acestuia i-au oferit la botez numele Constantin.
Constantin era cel mai mic dintre copiii familiei din care făcea parte, însă este important de știut că părinții săi, Antonie și Florea, erau creștini cu multă iubire față de Dumnezeu, ceea ce l-au învățat și pe sfântul pomenit la data de 11 aprilie 2024. Chiar înainte să împlinească 20 de ani, în anul 1807, Constantin a intrat ca frate la Mănăstirea Cernica. Un an mai târziu, la data de 12 noiembrie 1808, acesta a tuns în schima monahală sub numele de Calinic, urmând ca o lună mai târziu acesta să fie hirotonit ierodiacon.
Sf. Ierarh Calinic de la Cernica era cunoscut pentru postul aspru pe care acesta îl ținea, părinții ce l-au cunoscut recunosc că fața acestuia era mereu palidă și ochii îi erau adânciți în orbite din cauza postului și a rugăciunilor puternice ce îl făceau să plângă. În anul 1813 a avut loc o epidemie de ciumă, iar în cadrul acesteia, mai mulți preoți călugări ai Mânăstirii Cernica muriseră.
Din acest motiv, Sfântul Calinic a fost hirotonit preot, fără ca acesta să dorească acest lucru, deoarece nu se considera vrednic pentru această misiune cerească.
Atunci când avea 30 de ani, la data de 14 decembrie 1818, Sfântul Calinic a fost ales stareț al Mânăstirii Cernica, iar pentru grija deosebită pe care o avea pentru biserică, doi ani mai târziu acesta a fost hirotesit arhimandrit. Timp de 32 de ani Sf. Ierarh Calinic de la Cernica a păstorit obștea monahală de la Cernica.
Anul 1850 a fost unul important pentru Sf.
Ierarh Calinic de la Cernica, deoarece acesta a fost ales scaunul episcopiei Râmnicului, după mai multe insistențe ale vornicului Cernica Știrbei, atunci când sfântul avea 63 de ani. Noul episcop a început ridicarea unei noi catedrale după propriile planuri, cu pictura lui Gheorghe Tătărescu. În luna mai a anului 1867, Sf. Ierarh Calinic de la Cernica s-a retras la Mânăstirea Cernica, însă cu toate acestea, nu i s-a retras titulatura.
Acesta a rămas până la sfârșitul vieții sale episcop titular al Râmnicului. Un an mai târziu, la data de 11 aprilie 1868, Sf. Ierarh Calinic de la Cernica a trecut la cele sfinte, potrivit pravila.ro.
Rugăciune care se rostește astăzi
„Bineplăcutule al Domnului, Sfinte Părinte Calinic, podoaba Mănăstirii Cernica şi crin bine-înmiresmat al Românei, cu credință, cu dragoste şi cu evlavie alergăm noi, nevrednicii, la ajutorul şi la mijlocirea ta înaintea Tronului Preasfintei Treimi, căci, proslăvit fiind în ceata ierarhilor făcători de minuni și vindecători de boli, ai mare îndrăzneală înaintea Arhiereului celui veşnic, Iisus Hristos, Cel împreună slăvit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.
Prin harul dăruit ție, îndepărtează, o, Sfinte Părinte Calinic, orice durere și boală de la robii lui Dumnezeu, din cap, din creieri, din ochi, din buze, din dinți, din măsele, din nări, din urechi, din grumaji, din piept, din încheieturi, din mâini, din picioare şi din toate mădularele lor, făcându-i grabnic sănătoşi, ca şi întru aceste minunate tămăduiri și mai presus de fire întoarceri la viață să se slăvească de către noi Preacinstitul și de mare cuviință Numele Atotsfintei și de viață Făcătoarei Treimi, iar harul primit de la Dumnezeu prin tine, Sfinte Ierarhe și Părinte Calinic, să se împărtășească neîncetat pretutindeni spre folosul și mântuirea ortodocșilor creștini. Amin.”