Decizie de ultimă oră în procesul Elenei Udrea. Fostul ministru şi-a impresionat până și avocatul

780

Avocatul Elenei Udrea a oferit detalii despre motivele pentru care Tribunalul Prahova a decis să amâne pronunțarea unei hotărâri în cazul fostului ministru.

Elena Udrea face demersuri pentru a obține eliberarea din penitenciar. Condamnată la șase ani de închisoare în cazul Gala Bute, aceasta a solicitat instanței să includă, în calculul perioadei executate, și timpul petrecut în arest preventiv în Costa Rica și Bulgaria. Marți, 8 aprilie 2025, Udrea s-a prezentat în fața judecătorilor la Tribunalul Prahova, dar decizia a fost amânată pentru sfârșitul lunii.

„Când e vorba de Elena Udrea, nimic nu mă mai surprinde”. Motivul amânării

Veronel Rădulescu, avocatul care o apără pe Udrea, susține că dosarul este unul destul de clar, însă tensiunea nu lipsește. Acesta afirmă că adesea judecătorii se lasă influențați de notorietatea celor judecați, în loc să se concentreze exclusiv pe fapte.
”Fiind vorba de Elena Udrea, mă pot aștepta la orice”, a spus avocatul.

Rădulescu a explicat și de ce instanța nu a emis o decizie la prima ședință și a ales, în schimb, să amâne procesul.

”Pe 29 aprilie e următorul termen de la instanță. A fost amânată cauza pentru ca instanța să transmită adrese către Ministerul Justiției și către Tribunalul București, care este instanță de executare a hotărârilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând informații și date referitoare la aceste perioade de detenție, din Costa Rica și Bulgaria. Trebuie să le transmită către instanță pentru a avea o comunicare oficială în acest caz.

Se va hotărî acum să se ia în calcul aceste zile la pedeapsa executată, iar în iunie va fi un alt dosar, cu cererea de eliberare condiționată. Aici va fi nevoie doar de adresa penitenciarului care va comunica ce perioadă a executat deja și dacă a îndeplinit fracția de două treimi”, a declarat avocatul Elenei Udrea.

Elena Udrea a muncit în închisoare

Apărătorul acesteia a vorbit și despre modul în care se calculează zilele executate. Potrivit lui, în luna iunie se vor împlini trei ani de când Udrea a fost încarcerată, însă pentru a putea cere eliberarea condiționată, aceasta trebuie să execute cel puțin patru ani.

”Noi am solicitat instanței să adauge la pedeapsa executată în penitenciarul Târgșor perioadele executate în penitenciarul din Costa Rica și în centrul de reținere din Bulgaria. Sunt cinci luni și ceva.

Din cele două treimi se scad zilele câștigate în urma efectuării activităților de muncă, precum și alte lucruri care se iau în considerare. În total, trebuie să facă două treimi. După cum am calculat noi, în jur de 14-15 iunie, cu zilele care se scad, ar fi propozabilă, deci ar trebui să intre în comisia de eliberări condiționate a penitenciarului. Întrunește toate celelalte condiții, ar trebui să fie eliberată.

Nu știu ce a lucrat. Cred că orice activitate are același impact. Puteam să întreb, am fost astăzi la ea, dar am avut alte subiecte. Știu doar că a fost, efectiv, la muncă”, a mai declarat Veronel Rădulescu.

Elena Udrea și-a impresionat până și avocatul: ”E printre puținii care nu au vorbit. Poate nici nu avea ce să toarne, nu știu”
Avocatul Elenei Udrea a refuzat să comenteze declarațiile fostului soț al clientei sale, Dorin Cocoș, care a afirmat că aceasta va fi eliberată, cu siguranță, după alegeri.

”Nu mă bag în discuții de genul ăsta. Nu are nicio legătură cu politica actuală. În schimb, pot să spun altceva: dacă ar fi vorba de un deținut obișnuit, n-aș avea niciun fel de emoție că s-ar și admite cererea și ar fi pusă în libertate. (…)

Elena Udrea e printre puținii ”bărbați” dintre cei care n-au vorbit, într-adevăr. Mai știu câțiva… În rest, toți, când au ajuns acolo, s-au apucat să dea vina pe unul sau pe altul. Elena Udrea n-a făcut așa ceva. Poate nici nu avea ce să toarne, nu știu…”, a mai declarat avocatul.

Fără vizite acasă timp de trei ani. ”Alții au primit permisie și au făcut și copii, în perioada asta”

Reprezentantul Elenei Udrea a confirmat afirmațiile fostului ministru, care s-a plâns în nenumărate rânduri că nu a primit niciodată o zi de permisie, pentru a-și putea vizita familia acasă. ”Este exact ce vă spuneam mai devreme. Sunt alții care au primit permisie și au făcut și copii în perioada asta.

Practic, pedeapsa cea mai cruntă a fost pentru fiica ei. Inițial, nu au lăsat-o să-și vadă copilul decât printr-un geam, iar ea nu a fost de acord. Ulterior, i s-a permis.

Știu că i s-a mai permis să meargă și la biserica din incinta penitenciarului, dar nu i s-a să părăsească penitenciarul și să plece într-o permisie, deși legea prevede această posibilitate. Cu atât mai mult cu cât nu a avut niciun incident sau comportament care să creeze vreo îndoială cu privire la perioada de detenție”, a încheiat Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea.