Andreea Esca este în doliu. Una dintre cele mai dragi persoane ale copilăriei sale a încetat din viață: ”S-a dus de curând!”

531

Andreea Esca, profund marcată de pierderea unei persoane importante din viața ei

Andreea Esca a făcut recent o dezvăluire tristă pe rețelele de socializare. Unul dintre profesorii care au avut un impact major asupra formării sale a trecut în neființă. Prezentatoarea de la Pro TV a dorit să îi aducă un ultim omagiu, publicând un mesaj emoționant pe Facebook.

Mesajul Andreei Esca, plin de emoție

Fiecare dintre noi are în amintire profesori care ne-au influențat drumul în viață, iar Andreea Esca se numără printre cei care păstrează vie recunoștința față de dascăli.

Jurnalista a împărtășit în mediul virtual faptul că învățătoarea sa din primii ani de școală s-a stins din viață. Alături de un mesaj plin de recunoștință, vedeta a postat o imagine cu ea și cu cea care a ghidat-o la începutul parcursului educațional.

Cei care o urmăresc în online i-au transmis gânduri bune, iar mulți dintre foștii elevi ai regretatei învățătoare au aflat cu această ocazie despre trecerea în neființă a acesteia.

“Eu cred foarte mult în educație”

Pentru Andreea Esca, cadrele didactice ocupă un loc special în societate. Într-un interviu acordat la începutul anului, prezentatoarea a subliniat importanța unei pregătiri temeinice și a încrederii în sine pentru orice profesor care pășește în fața unei clase.

“Eu cred foarte mult în educație. Dar cred foarte mult în profesori. Cred că nu poți beneficia de o educație cumsecade dacă nu ai profesori cu har. Cred că poți să mergi la o materie care poate fi extrem de interesantă, dar să nu-ți placă fiindcă ai un profesor slab. Și să nu înveți pentru că profesorul nu are har, nu are chef, vine pentru că nu lucrează altundeva”.

“Eu am făcut multe lucruri în viața mea datorită învățătoarei mele pentru că era un om cu har, credea în mine, spunea că pot face orice, mă ducea la teatru, la film. Am avut apoi o profesoară de engleză care iubea copiii și, pe timpul comunismului, avea în școală un laborator fonic, ne aducea casete.

Ne punea să facem diferența între cum vorbesc americanii, cum vorbesc britanicii. Făceam scenete, iar pentru noi copiii era ca și cum nu făceam școală. Toată lumea a vorbit apoi engleză și am fost îndrăgostiți de engleză. Am luat posturile pentru că am dat de oameni îndrăgostiți de ce făceau”, a povestit prezentatoarea TV.