Prima imagine cu fiica lui Culiță Sterp. Artistul este în culmea fericirii:”Faceți cunoștință cu ea”

866

Culiță Sterp a publicat prima imagine emoționantă cu micuța Miray, în care se vede doar o parte a feței ei, alături de un mesaj plin de tandrețe: „Frumusețea mea împlinește azi o lună! În curând veți face cunoștință cu ea!”.

Ce înseamnă numele ales pentru fiica lui Culiță Sterp

Deși artistul a prezentat o parte din trăsăturile bebelușei, în urmă cu câteva săptămâni, cea care a dezvăluit numele ales pentru fetiță a fost soția sa, Daniela Sterp, într-un clip emoționant distribuit pe TikTok.

Astfel, admiratorii familiei au aflat că mezina se numește Miray, o decizie luată cu mult timp înainte, încă din perioada în care cei doi părinți credeau că primul lor copil va fi o fetiță.

Daniela a povestit că acest nume are o semnificație aparte pentru ei și că, într-un mod simbolic, destinul a făcut ca Miray să vină pe lume acum, întregindu-le familia.

Numele fetiței poartă o încărcătură poetică, fiind asociat cu „lumina lunii, frumusețea, puritatea și speranța”, după cum a menționat Daniela în descrierea videoclipului. La fel, și băiețelul Milan are un prenume ales cu grijă, care sugerează iubirea și generozitatea.

Cum reacționează Milan la rolul de frate mai mare

Odată cu sosirea micuței Miray, Daniela a mărturisit că avea o îngrijorare legată de reacția lui Milan în noul său rol de frate mai mare. Însă, spre încântarea părinților, băiețelul s-a legat imediat de surioara lui și o protejează cu dragoste.

“Am avut și câteva seri mai „triste” după ce am venit acasă, în care m-am tot gândit la Milan, dar e bine că am mult sprijin moral și îl văd foarte fericit.

Ce am mai învățat în perioada asta este să mă bucur de tot ce trăiesc, de perioada asta de lauzie, să iau lucrurile mai ușor, pentru că eu sunt obișnuită să fiu foarte activă și dacă deja mă simt foarte bine, îmi tot vine să fac chestii.

Dar chiar vreau să mai pun anumite lucruri pe pauză și să mă ocup în mare parte de ceea ce contează cel mai mult pentru mine: familia”, a spus Daniela Sterp într-un InstaStory.

Până în prezent, Culiță și Daniela nu au făcut publică întreaga înfățișare a fetiței, dar artistul a promis că momentul va veni în curând. Între timp, admiratorii familiei Sterp așteaptă cu entuziasm noi imagini și povești din viața lor de zi cu zi.