Ministra Muncii, veste pentru toți pensionarii. “Cresteri de pensii și noi ajutoare…”

3,091

Pensionarii din România vor avea parte de creșteri ale veniturilor și de extinderea perioadei de compensare a medicamentelor, conform declarațiilor făcute de ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

Aceasta a anunțat implementarea unor măsuri destinate sprijinirii vârstnicilor cu resurse financiare limitate, având ca obiectiv principal îmbunătățirea condițiilor de trai ale acestora.

Una dintre inițiativele propuse este acordarea unui ajutor financiar pensionarilor cu venituri mici.

Guvernul a hotărât să ofere un sprijin în valoare de 800 de lei, care va fi împărțit în două tranșe: 400 de lei în aprilie 2025 și alți 400 de lei în decembrie 2025. De această măsură vor beneficia pensionarii ale căror venituri lunare nu depășesc 2.574 de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 2,7 milioane de persoane.

Este important de precizat că persoanele care vor ieși la pensie după 1 aprilie 2025 vor primi doar a doua tranșă, cea din decembrie.

În schimb, pensionarii care vor încasa sume restante în lunile martie sau noiembrie 2025 nu vor avea de suferit în ceea ce privește eligibilitatea pentru acest sprijin financiar.

Simona Bucura-Oprescu aduce astfel vești îmbucurătoare pentru pensionari.

“Suma de 800 de lei va fi acordată în două tranșe egale, în aprilie și decembrie 2025, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii. Cei care devin pensionari după 1 aprilie 2025 vor primi doar tranșa din decembrie”, a transmis Simona Bucura-Oprescu.

Pe de altă parte, Guvernul a majorat plafonul pensiei pentru compensarea medicamentelor. Astfel, pensionarii cu venituri de până la 2.020 de lei vor beneficia de reduceri mai mari, astfel:

90% reducere pentru medicamentele din sublista A;
50% reducere pentru medicamentele din sublista B;
100% reducere pentru medicamentele din sublista C;
20% reducere pentru medicamentele din sublista D;
50% sau 100% reducere pentru medicamentele din sublista E, în funcție de categoria de pacienți eligibili.