Calendar ortodox 25 martie. Buna Vestire. Ce nu ai voie să faci in această zi

1,664

Biserica Ortodoxă sărbătorește Buna Vestire pe data de 25 martie în fiecare an. Această zi marchează momentul în care Arhanghelul Gavriil i-a adus Fecioarei Maria vestea că va deveni mama Mântuitorului, Iisus Hristos.

Credincioșii cinstesc cu evlavie această sărbătoare, deoarece, după exact nouă luni, se naște Iisus Hristos. Nu doar ortodocșii, ci și catolicii cred că acest eveniment s-a petrecut în Nazaret.

Singura diferență dintre cele două confesiuni este locul exact în care s-a petrecut minunea. Credincioșii catolici consideră că Buna Vestire a avut loc în Bazilica Bunei Vestiri, în timp ce ortodocșii cred că momentul s-a desfășurat la Biserica Ortodoxă Grecească a Bunei Vestiri.

În tradiția populară, această sărbătoare mai este cunoscută și sub numele de Ziua Cucului, deoarece se spune că în această zi cucul cântă pentru prima dată în acel an, simbolizând sosirea primăverii.

Obiceiurile din această zi variază în funcție de regiune. Se spune că, dacă cineva aude cucul cântând pentru prima oară în acel an, trebuie să numere de câte ori cântă pentru a afla câți ani mai are de trăit.

Din punct de vedere religios, Buna Vestire are o importanță deosebită, fiind legată de nașterea Mântuitorului, motiv pentru care credincioșii o respectă cu sfințenie.

Ce nu este bine să faci de Buna Vestire:

Nu este bine să te cerți cu cineva, mai ales din familie, deoarece se crede că acea neînțelegere va dura tot anul.

Este interzisă spălarea hainelor și a vaselor în această zi, fiind un moment de rugăciune și de mers la biserică pentru a o cinsti pe Fecioara Maria.

De asemenea, nu este bine să întâmpini cântecul cucului purtând hainele de cu o zi înainte. Se spune că este important să ai haine curate și să întâmpini această zi cu bucurie.

Nu este recomandat să pleci de acasă pe stomacul gol. Este bine să mănânci ceva înainte de a merge la biserică, pentru a avea parte de fericire și noroc tot anul.