Partidul Reper a depus plângere penală împotriva lui George Simion, Horaţiu Potra şi Călin Georgescu

498

REPER a depus plângere penală împotriva lui George Simion, Horațiu Potra și Călin Georgescu

Conducerea Partidului REPER a înaintat luni o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva liderului AUR, George Simion, precum și a lui Horațiu Potra și Călin Georgescu, acuzându-i de instigare publică și ultraj. Membrii REPER susțin că declarațiile acestora au dus la violențele de duminică seară din Capitală, care s-au soldat cu agresiuni și distrugeri materiale.

Camelia Sălcudean, președinta interimară a partidului, alături de Cătălin Teniță, Andreea Leonte, Ana Maria Boghean și Marcel Ivanov, toți membri ai Biroului Național, au depus documentul oficial la Parchetul Tribunalului București. Aceștia au precizat că acțiunea vizează afirmațiile făcute de cei trei, considerând că mesajele transmise de aceștia au încurajat atacurile asupra instituțiilor și forțelor de ordine în data de 9 martie.

Conform REPER, prin luările lor de poziție, George Simion, Horațiu Potra și Călin Georgescu au incitat la agresiuni împotriva autorităților statului, ceea ce a condus în mod direct la actele de vandalism și la confruntările din centrul orașului.

Camelia Sălcudean a subliniat că persoanele cu o influență publică majoră trebuie să fie conștiente de responsabilitatea pe care o au atunci când se adresează cetățenilor.

“Suntem profund îngrijoraţi de escaladarea discursului extremist în spaţiul public românesc. Persoanele care deţin o influenţă publică semnificativă trebuie să fie conştiente de responsabilitatea care le revine atunci când se adresează populaţiei. Declaraţiile care au condus la rănirea jandarmilor, distrugerea de bunuri publice şi private şi la instaurarea unui climat de insecuritate în centrul Bucureştiului nu pot fi tolerate într-o societate democratică”, a declarat Camelia Sălcudean, preşedinte interimar REPER.

În plus, Cătălin Teniță, membru al Biroului Național al REPER, a subliniat că într-un sistem democratic, opoziția politică trebuie exprimată prin mijloace legale, fără a recurge la îndemnuri violente.

“Am depus această plângere din responsabilitate civică şi politică. Într-o democraţie, contestarea politică se face prin mijloace paşnice şi legale, nu prin chemări la violenţă împotriva instituţiilor statului. Declaraţiile care îndeamnă la «jupuirea în piaţa publică» a reprezentanţilor statului sau la «ieşirea militarilor cu arme» reprezintă fapte grave de instigare la violenţă, care au avut consecinţe directe în stradă”, a declarat Cătălin Teniţă.

REPER a transmis că libertatea de exprimare nu trebuie să devină un pretext pentru a incita la violență sau pentru a submina instituțiile statului de drept. Partidul susține că dezbaterile și dialogul pașnic sunt singurele metode legitime de manifestare a nemulțumirilor politice.

Horațiu Potra, căutat de autorități pentru tentativă la săvârșirea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, încălcarea legislației privind armele și munițiile, precum și a regimului substanțelor explozive, a publicat mesaje care instigă la violență. Acesta, un apropiat al lui Călin Georgescu, a reacționat după ce Biroul Electoral Central a respins candidatura lui Georgescu la alegerile prezidențiale, îndemnând forțele armate să intervină cu armele și să îi rețină pe cei pe care i-a acuzat că au orchestrat o „lovitură de stat”.

După hotărârea BEC cu privire la Călin Georgescu, liderul AUR, George Simion, a postat un videoclip pe pagina sa de Facebook în care a declarat că „cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică”.