Parchetul General, dosar penal in rem pentru George Simion
Parchetul General a anunţat, luni, că a deschis dosar penal in rem pentru instigare, după declaraţiile președintelui AUR George Simion în urma protestului de duminică de la sediul BEC.
El a afirmat că ”cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiţi în piața publică”.
Asta este o lovitură de stat. Trăim în plină dictatură. Nu putem accepta așa ceva. Eu sunt pe drum de la Cluj acum și vă rog pe toți, de asta am și zis … Eu de acuma, la cât de furioasă e lumea, nu mai îmi pot asuma nimic, pentru că cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică pentru ce au făcut. Îți bați joc așa de democrație. Vă place sau nu vă place de Călin Georgescu, este omul votat de români.”, a spus liderul AUR, duminică seara, chiar în timp ce la sediul Biroului Electoral Central se aflau protestatari.
Ulterior, el a șters acest mesaj de pe Facebook, după ce CNA a anunțat că a decis eliminarea postărilor lui George Simion în care instigă la “jupuirea în piaţa publică” a membrilor BEC.
”Sesizare din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare publică
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu, în data de 10 martie 2025, cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare publică, prevăzută de art. 368 alin. 1 și 2 Cod penal.
În fapt, s-a reținut că în seara zilei de 9 martie 2025, în contextul unui protest care a avut loc în București, președintele unui partid politic, care este, totodată, și deputat în Parlamentul României, a făcut o serie de declarații prin care a incitat la violență.
Menționăm că în cauză urmărirea penală se desfășoară in rem.
Precizăm că activitățile desfășurate în dosar nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”
Reacția lui George Simion: ”Nu am făcut niciun îndemn”
George Simion a fost întrebat la Parlament cum comentează faptul că Parchetul General a deschis dosar penal in rem pentru instigare, după declaraţiile sale.
”Încercare de a mă asocia pe mine, care nu am acolo şi e evident cine este responsabil pentru violenţe, să mă asocieze pe mine cu vreo formă de violenţă. CNA-ul, dacă are vreo solicitare, cred că acum o oră şi jumătate a solicitat să fie acel clip pus pe Facebook şi Tik Tok să fie şters, am aflat din presă, m-am conformat şi l-am şters eu, voluntar”, a spus Simion, potrivit News.ro.
Întrebat dacă ar repeta acel îndemn, Simion a spus:
”Nu am făcut niciun îndemn. (..) Eu am spus că trebuie identificaţi aceşti autori ai loviturii de stat şi trebuie să fie traşi la răspundere, conform normelor legale, pentru că ei nu respectă democraţia şi trebuie să vedem cine a dat ordin, pentru ca membrii CCR să voteze în felul acesta, să o respingă pe doamna Şoşoacă, să anuleze alegerile, cine a dat ordin în BEC să se trezească la conştiinţă… Trăim în plină lovitură de stat”, a mai spus Simion.
”Domnul preşedinte fost Klaus Iohannis, premierul actual Marcel Ciolacu, în opinia mea sunt coautorii principali ai loviturii de stat. În spate, stă o imixtiune groaznică a puterii executive, cu puterea judecătorească şi cu servicii secrete”, a adăugat el.
Despre prezenţa la protest a trei parlamentari AUR, George Simion a spus că este vorba de ”o manifestaţie paşnică care a fost transformată, de instigatori”.
”Unii bănuim că ar fi parte unui plan standard folosit de forţele de ordine, de regulă în jurul orei 23.00, de instigatori, pentru a deturna un miting paşnic, că n-aveau ce face 300-400 de oameni câţi erau acolo”, a explicat Simion.