Rezultate șocante după ce mama unei antrenoare de handbal a fost exhumată: “Mama era aproape în comă alcoolică”. Curtea de la Haga a deschis ancheta în cazul femeii diagnosticate cu Covid-19
Antrenoarea de handbal Adriana Beldiman din Arad a depus o plângere la Curtea Penală Internațională de la Haga, acuzând crime împotriva umanității, după ce și-a pierdut mama în perioada pandemiei de COVID-19.
Adriana Beldiman, o apreciată antrenoare de handbal din Arad, și-a pierdut mama, fostă profesoară de matematică. Femeia, în vârstă de 75 de ani, a fost internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și, ulterior, transferată la Spitalul Grădiște, transformat la acea vreme în unitate pentru pacienții cu COVID-19. A stat acolo timp de aproximativ trei săptămâni, până când și-a pierdut viața. Încă de la internare și până la deces, fiica sa a avut suspiciuni legate de felul în care a fost tratată.
Ileana Sîrbu a ajuns la spital în noiembrie 2020, după ce a început să aibă dificultăți de respirație. Cu patru zile înainte de internare, un test PCR efectuat de echipajul de ambulanță ar fi confirmat infecția cu COVID-19. Totuși, Adriana Beldiman susține că, odată internată, mamei sale nu i s-a mai făcut niciun alt test, nici la primire, nici pe parcursul spitalizării. Mai mult, crede că femeia a decedat din cauza unui tratament nepotrivit. Considerând că moartea sa a fost suspectă, a cerut exhumarea trupului, un proces care a durat aproape trei ani și s-a finalizat în 2023.
Raportul toxicologic rezultat în urma exhumării a ridicat și mai multe semne de întrebare. Medicii legiști nu au putut confirma dacă femeia fusese sau nu infectată cu COVID-19. Fiica sa este convinsă că moartea a survenit din cauza administrării unui amestec de antidepresive. Ea susține că aceste medicamente i-ar fi fost date mamei sale în mod repetat, mai ales atunci când aceasta insista că cerea să fie externată.
”Mama a fost profesoară de matematică timp de 50 și ceva de ani. Ea încă dădea meditații. Avea o memorie foarte bună, nu a luat în viața ei un antidepresiv. Medicii mi-au spus că îi dau Xanax. După exhumare, la necropsie, expertiza medicului nostru legist a indicat o supradoză de sedative. I-au dat Fenobarbital, Diazepam și 60 de picături de Haloperidol pe zi, care se dă pentru schizofrenie. Doza a fost foarte mare pentru un om care era sănătos. Fenobarbitalul este pe roșu pe lista Organizației Mondiale a Sănătății pentru Covid-19, este interzis. I-au administrat 44 de substanțe, printre care Midazolam, care în Statele Unite ale Americii li se dă condamnaților la moarte”, declara Adriana Beldiman.
Pe lângă aceste sedative, legiștii au descoperit în corpul femeii o cantitate foarte mare de alcool, ceea ce i-a surprins inclusiv pe specialiști. Descoperirea a fost șocantă, având în vedere că femeia nu consuma alcool. Experții au concluzionat că substanța nu putea ajunge în corp decât printr-o injectare directă.
”Pe lângă supradoza de sedative, medicul legist a constatat o alcoolemie foarte mare în organe și stomac. Practic, era beată în momentul morții. Ne-a șocat să aflăm că alcoolemia indicată însemna că mama, care nu bea, era aproape în comă alcoolică. Experții spun că alcoolul nu putea ajunge în organe decât injectat, iar ca să ajungă în stomac i s-a dat să bea. Neoficial, un brancardier i-a povestit unei colege asistente că le dădeau sa bea vin pacienților, că cică așa le cereau aceștia. Mama slăbise 20 și ceva de kilograme, era piele și os. Nu îi dădeau nici apă, nici mâncare”, a mai declarat Adriana Beldiman.
Adriana Beldiman a depus o plângere penală împotriva Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, solicitând investigarea cauzelor decesului. Sesizarea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, unde acuză spitalul de malpraxis și ucidere din culpă. În paralel, a făcut o plângere și la Colegiul Medicilor din România.
Dorința de a obține dreptate a determinat-o să facă un pas și mai mare. Alături de alți trei români care susțin că au avut experiențe similare în timpul pandemiei, a înaintat o plângere la Curtea Penală Internațională de la Haga. Aceasta acuză crime împotriva umanității și nereguli grave în gestionarea crizei sanitare.
”Am găsit un martor care s-a salvat pentru că a fugit din spital”
Pentru a-și susține acuzațiile, Adriana Beldiman a identificat un martor care susține că a reușit să scape din spital, fugind pentru a-și salva viața. Mărturia acestuia ar putea fi un element-cheie în ancheta deschisă la nivel internațional.
Cazul a atras atenția opiniei publice și a stârnit numeroase dezbateri. Familia femeii decedate speră ca investigațiile să aducă clarificări și să stabilească exact ce s-a întâmplat în spital.
În urma plângerii înaintate la Curtea Penală Internațională, autoritățile internaționale au început cercetările. Dacă acuzațiile se confirmă, acest caz ar putea avea implicații majore asupra modului în care au fost tratați pacienții în timpul pandemiei.
”Am găsit un martor în dosar care s-a salvat pentru că a fugit din spital. Este un supraviețuitor, dar este terminat cu sănătatea. L-au nenorocit, nu a avut Covid. Sunt sute de plângeri la Haga cu privire la Covid, din toată Europa. Eu am făcut plângere de doi ani și jumătate, dar abia acum o lună, au început investigațiile”, a mai spus Adriana Beldiman.
Ancheta este în desfășurare, iar Adriana Beldiman a declarat că va continua să lupte pentru a afla adevărul despre moartea mamei sale.