Alina Sorescu dezvăluie că fiicele ei au vazut ieșirile violente ale lui Alexandru Ciucu: “A rupt o ușă, ieșea foc. Le spunea fetițelor să nu povestească…”

1,038

Alina Sorescu a făcut dezvăluiri dureroase despre relația sa cu Alexandru Ciucu, susținând că a fost victima unui comportament agresiv chiar în fața fiicelor lor. Raisa și Carolina ar fi fost influențate de tatăl lor să nu discute despre tensiunile din familie, crescând într-un mediu apăsător și plin de frică. Artista a mărturisit că, pe parcursul căsniciei, s-a simțit descurajată și lipsită de respect.

Divorțul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-a finalizat oficial la sfârșitul lunii ianuarie. După trei ani de procese și dispute legale, cântăreața a prins curaj să vorbească despre experiențele traumatizante din mariaj. Ea l-a acuzat pe fostul soț că a încercat să-i distrugă încrederea în sine prin umilințe repetate. În replică, designerul a respins toate acuzațiile, declarând că sunt „minciuni revoltătoare”.

Alina Sorescu afirmă că fiicele sale au fost martore la crizele de furie ale lui Alexandru Ciucu

Cu un suflet împovărat, artista a relatat că fetițele ei, Raisa și Carolina, au asistat la ieșirile agresive ale tatălui lor. Acesta le-ar fi impus să nu dezvăluie nimic despre problemele de acasă la școală. În plus, Alina Sorescu era adesea învinovățită pentru atmosfera tensionată din familie, deși fostul ei partener reacționa impulsiv fără un motiv clar.

“A început să aibă ieșiri violente. Cele emoționale se întâmplau foarte des. Dar și momente de violență fizică la adresa lucrurilor de prin casă, în prezența fetițelor. A rupt o ușă. El vrea să fie stăpânul. Dacă ceva se întâmpla în casă, cât de mic, banal, ieșea foc. Nu trebuia să se întâmple ceva ca reacția lui să fie așa. Le spunea fetițelor să nu povestească la grădiniță sau la școală. Spunea că eu l-am provocat, că eu sunt de vină, că din cauza mea a ajuns așa. (…) Eram de vină la tot. Și acum la fel, eu mint, eu sunt de vină!”, a povestit artista

“Mă descuraja, mă amenința, mă șantaja”

Vedeta recunoaște că i-a fost rușine să vorbească public despre dificultățile conjugale, fiind o persoană cunoscută și dorind să își protejeze familia. De-a lungul anilor petrecuți lângă Alexandru Ciucu, ea s-a simțit lipsită de susținere, desconsiderată și umilită. Mediul toxic din relația lor a avut un impact negativ asupra încrederii sale în sine, iar nici măcar venirea pe lume a copiilor nu a adus o schimbare în bine.

“Momentele erau cele în care nu mă simțeam respectată, încurajată, pentru că erau foarte multe situații în care mă umilea, mă descuraja, mă amenința, mă șantaja. Am crezut că venirea pe lume a celor două fetițe va îmbunătăți relația noastră. Și mi-am mai dat seama că fiind relația cunoscută, îmi era foarte greu să vin să spun că nu mai funcționează. Pentru că în relația noastră erau diferențe foarte mare, suișuri și coborâșuri, momente foarte tensionate și urâte din punctul de vedere al unei relații’, a explicat Alina

Alexandru Ciucu respinge acuzațiile fostei soții

Designerul a negat toate acuzațiile lansate de Alina Sorescu, susținând că nu sunt adevărate. El speră totuși ca, în ciuda divergențelor, relația lor să se îmbunătățească de dragul celor două fiice.

“Nu înțeleg de ce trebuie să sufere copiii pentru greșelile noastre… Toată expunerea asta le face deja rău. Și le va face și în viitor. Dar probabil că se urmăresc niște interese meschine. Interese în fața cărora viitorul unor copii este mai puțin important. Nu voi ceda presiunii de a răspunde cu aceeași monedă manipulărilor, defăimărilor și hărțuirii mediatice la care sunt supus. Se spun despre mine minciuni strigătoare la cer. Se spun invenții absurde, cu o detașare care lasă multe semne de întrebare.

Cred că situațiile astea nu se rezolvă în media. Noi nu am făcut o familie nici cu presa și nici cu oamenii care ne urmăresc postările și care cred toate bârfele care apar. Ei nu au cum să vadă adevărul. Nu au fost lângă noi ca să înțeleagă ce s-a întâmplat. Familia noastră înseamnă noi doi și copiii. Noi patru”, a declarat Alexandru Ciucu