Oana Sârbu și Robert Turcescu au trăit o poveste de dragoste timp de 10 ani. Artista a adoptat un copil în timpul relației…”Nu ne-am propus să ne căsătorim”
Oana Sârbu și Robert Turcescu au avut o relație timp de un deceniu, care s-a încheiat în 2014. În perioada în care au fost împreună, artista a adoptat un băiat, Alexandru, care astăzi este adolescent. De dragul lui, cei doi au rămas în relații cordiale, evitând orice conflict și punând mereu pe primul loc bunăstarea copilului.
Deși mulți se așteptau la o eventuală căsătorie, cei doi au ales să meargă pe drumuri separate. Fiecare și-a urmat propriul destin, însă au păstrat respectul și discreția, continuând să se trateze cu considerație chiar și după despărțire.
O poveste de iubire discretă
Relația lor a fost una discretă, iar presa a scris că nu au locuit niciodată împreună, deși formau un cuplu solid. Mai târziu, jurnalistul a mărturisit că mariajul nu a fost o opțiune luată în calcul în perioada relației lor.
“E un capitol din viața mea despre care, din respect pentru soția mea, nu vreau să dau foarte multe detalii și de asemenea și din respect pentru Oana Sârbu. Cred că există părți în intimitatea oricărui individ care trebuie lăsate acolo unde sunt, uneori în uitare, alteori în rândul amintirilor plăcute sau mai puțin plăcute.
E mai bine așa pentru toată lumea. Nu e un refuz. Ca să îți răspund la întrebare, nu cred că ne-am pus problema (n.r. de căsătorie), dar e un capitol închis din viața mea și e bine să rămână așa:, a spus Robert Turcescu.
Oana Sârbu a adoptat un copil în timpul relației cu Robert Turcescu
În vara lui 2009, Oana Sârbu a adoptat un băiețel de câteva luni. La acea vreme, artista era într-o relație cu Robert Turcescu. Astăzi, Alexandru este adolescent și moștenește pasiunea pentru muzică a mamei sale, urmându-i exemplul artistic.
“Prioritatea mea in viața e copilul. Dumnezeu mi l-a dat când a trebuit, la 40 de ani. Sunt dedicată lui și sper să fiu o mamă mișto. Am un băiețel care a venit exact în momentul în care mi-am dorit să fiu mamă – nu mai contează pe ce cale. E o lume extraordinară, pe care n-o pot descrie în cuvinte. Sunt atât de bogată de această personalitate a băiețelului meu, de schimbul de replici pe care-l am cu el, de felul cum crește, de lumea pe care o descopăr cu el, de faptul că citesc rafturi întregi de cărți despre cum se cresc copiii… Vreau să aleg tot ce e mai bun pentru el’, spunea Oana Sârbu
O despărțire foarte discretă
După zece ani petrecuți împreună, cei doi au decis să se despartă în 2014. Cu un an înainte, artista făcuse declarații care păreau să anticipeze separarea.
“Nu suntem căsătoriţi, nici nu ne-am propus lucrul acesta. Nu ştiu dacă o vom face sau nu vreodată. Sunt momente când mă gândesc că ne vom despărţi. În opt ani, de când suntem împreună, am trecut printr-un miliard de lucruri. Cu toate acestea, noţiunea de familie la noi este sfântă – ne facem toate sărbătorile împreună, weekenduri cu familiile noastre unite, vacanţe. Cu fiica lui Robert mă înţeleg foarte bine. Am apreciat enorm la Robert modul în care m-a introdus în viaţa Ioanei”, a declarat artista.
În prezent, Robert Turcescu este căsătorit cu Oana Nuțu, designer vestimentar, alături de care are o fiică. În schimb, Oana Sârbu și-a păstrat viața personală departe de ochii publicului, mărturisind la un moment dat că nu își mai dorește să se căsătorească. Totuși, la 21 de ani, a avut un mariaj cu Virgil Popescu, în fața căruia a spus „da”.