Donald Trump a depus jurământul de președinte al SUA. Primele masuri radicale care vor fi luate

304

Ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite s-a desfășurat într-un cadru marcat de tradiție și simbolism, subliniind întoarcerea sa la Casa Albă pentru un al doilea mandat. În prezența unei mulțimi de susținători și demnitari, Trump a rostit jurământul de învestire, devenind astfel al 47-lea președinte al Statelor Unite, în cadrul unei ceremonii organizate la Capitoliu, o premieră în ultimii patruzeci de ani.

Înainte de momentul solemn al jurământului, Donald Trump și viitoarea Primă Doamnă au luat parte la o slujbă religioasă la Biserica St. John’s, aflată în apropierea Casei Albe. Această tradiție, începută în 1933 de Franklin D. Roosevelt, a fost respectată de toți președinții americani de atunci și până în prezent.

Donald Trump și-a susținut primul discurs după ce a depus jurământul în calitate de președinte pentru a doua oară.

“Epoca de aur a Americii începe chiar acum, spune el.
El spune că țara va fi respectată din nou și „invidiată de toate națiunile”.
“Nu vom mai permite să se profite de noi.
Voi pune, foarte simplu, America pe primul loc, a transmis el.
Din această zi, țara noastră va înflori și va fi respectată din nou în întreaga lume. Vom fi invidiați de toate națiunile și nu vom mai permite să se profite de noi”.

Primele măsuri anunțate:

„Îl luăm înapoi”, spune Trump despre canalul Panama
„China operează canalul Panama – și nu l-am dat Chinei, ci statului Panama”, spune el. „Îl luăm înapoi”, a avertizat Trump.

Noul președinte mai spune că Golful Mexic va fi redenumit Golful Americii.

„Și vom readuce numele unui mare președinte, William McKinley, la ‘Muntele McKinley’, acolo unde ar trebui să fie și unde îi este locul”, spune el, inversând o decizie luată de Barack Obama de a-l numi „Denali” când era președinte.

Trump declară urgență națională la frontiera de sud
Donald Trump anunță că va semna o „serie de ordine executive istorice” și va începe o „revoluție a bunului simț”.

El spune că va declara o urgență națională la frontiera de sud.

Toate intrările ilegale vor fi „oprite imediat”, iar guvernul va începe să returneze „milioane și milioane de străini criminali”.

Trump spune că va desemna „cartelurile drept organizații teroriste străine” și va ordona guvernului să elimine prezența tuturor bandelor străine, spune el.

Cabinetul va „învinge” inflația record și va reduce prețurile, promite el.

Totodată, Trump spune că va „declara o urgență energetică națională”.

„Vom fora, dragă, vom fora”.
Trump a adăugat că „aurul lichid de sub picioarele noastre” va face din America o „națiune bogată din nou”.

Administrația va pune capăt Green New Deal și va revoca mandatul privind vehiculele electrice, spune președintele.

Sistemul comercial va fi revizuit, spune el.

„Vom tarifa și impozita țările străine pentru a ne îmbogăți cetățenii”.

În acest scop, Trump anunță crearea Serviciului de Venituri Externe.

“Voi declara stare de urgență națională la granița de sud. Toate intrările ilegale vor fi oprite. Vom instaura politica mea – „Rămâneți în Mexic”. Voi trimite trupe la granița de sud pentru a opri invazia în țara noastră”.