Irina Columbeanu a ajuns la majorat! Monica Gabor a făcut un gest rar chiar de ziua fiicei sale
Irina Columbeanu, cunoscută în trecut ca ”Irinuca”, a sărbătorit recent împlinirea vârstei de 18 ani. Ajunsă la majorat, tânăra se remarcă prin performanțele sale școlare de excepție și prin planurile îndrăznețe pentru viitor. Cu ocazia aniversării, mama sa, Monica Gabor, i-a transmis un mesaj emoționant, confirmând relația apropiată dintre ele.
Mesajul Monicăi Gabor pentru Irina cu prilejul zilei de naștere
Deși este discretă pe rețelele sociale, Monica Gabor a ținut să marcheze acest moment special printr-o postare plină de sensibilitate. Aceasta a publicat o fotografie alături de fiica sa, însoțită de un mesaj simplu și plin de dragoste: ”La mulți ani fiicei mele dragi! Te ador!
În ziua în care bifează majoratul, Irina Columbeanu apare într-o poză publicată de mama ei. Cele două arată mai degrabă ca două surori, Monica etalând aceeași siluetă filiformă, deși s-a scris că recent a devenit mămică pentru a doua oară. Cancan.ro dă ca sigură informația că Monica a născut un băiețel, al doilea fiu pentru Mr. Pink, afaceristul chinez având încă un băiat dintr-o relație anterioară. Pentru Irina, cu siguranță este un cadou neașteptat, dar adorat, diferența întrei fiind de 18 ani.
Irina Columbeanu s-a sărbătorit în Santa Barbara, California, după cum se vede în imaginile publicate chiar de ea, pe Instagram. Cu baloane în mână, care arată cifrele 1 și 8, cu multe pungi de cadouri, cu un zâmbet frumos pe chip, fiica lui Irinel și a Monicăi a organizat o ieșire la un restaurant de sushi. Irina a purtat o rochie neagră, scurtă, peste care a aruncat un șal gri, iar ținuta a accesorizat-o cu pantofi negri și o geantă supradimensionată.
Irina, care locuiește alături de Monica în Malibu, se evidențiază ca o elevă exemplară, având o pasiune pentru știință și dorind să urmeze o carieră în medicină.
Cu toate acestea, postările Irinei pe TikTok au stârnit recent reacții diverse. În unele dintre ele, tânăra apare afișând accesorii de lux, lucru care a atras critici din partea unora dintre urmăritorii săi.
Relația Irinei cu tatăl ei
Chiar dacă duce o viață privilegiată în Statele Unite, legătura Irinei cu tatăl său, Irinel Columbeanu, pare să fie mai puțin apropiată. Fostul om de afaceri a recunoscut, într-un interviu televizat, că nu a mai vorbit cu fiica sa de o perioadă de timp.
”Eu întotdeauna aștept să mă caute ea pe mine, că nu vreau să deranjez lucrurile din casa aceea de la Malibu”, a declarat Irinel, sugerând că respectă dinamica actuală a vieții lor.
Deși relația lor este sporadică, Irinel Columbeanu și-a exprimat de mai multe ori mândria față de realizările fiicei sale, apreciind atât rezultatele sale școlare, cât și ambiția de a reuși în viață.
Viitorul Irinei Columbeanu
Irina Columbeanu are obiective mari și pune educația pe primul loc. Deși trăiește într-un mediu confortabil în Malibu, își dorește să studieze medicina la o universitate prestigioasă din Europa.
Într-un interviu acordat online, tânăra a mărturisit că visul ei este să urmeze cursurile unei instituții din Elveția, unde speră să-și îndeplinească aspirațiile de a deveni medic.
La 18 ani, Irina demonstrează că este pregătită să-și construiască propriul destin, beneficiind de sprijinul total al mamei sale. Mesajul Monicăi Gabor reflectă relația strânsă dintre ele și susținerea constantă pe care aceasta i-o oferă fiicei sale.