Imaginile durerii la priveghiul lui Helmut Duckadam. Mama, soția și fiica în lacrimi. Gestul onorabil al lui Ion Țiriac

7,068

Durerea este copleșitoare la Arena Națională din București, unde a fost depus trupul neînsuflețit al lui Helmut Duckadam, cunoscut drept „Eroul de la Sevilla”. Mama, soția și fiica fostului portar sunt zdrobite de suferință, rămânând alături de sicriul acestuia în momentele grele.

Numeroși prieteni, colegi și admiratori ai marelui sportiv au venit să-i aducă un ultim omagiu, exprimându-și respectul și recunoștința pentru contribuția sa deosebită la fotbalul românesc.

Atmosfera de la stadion este profund emoționantă. Cei apropiați lui Helmut Duckadam, în frunte cu mama, soția și fiica sa, au fost surprinse îmbrăcate în haine negre, trăindu-și durerea în tăcere.

Acestea au fost văzute plângând lângă sicriul în care odihnește sportivul, marcat de steagul României, imagini emblematice din cariera sa și flori impresionante aduse de cei prezenți.

Decizia familiei de a organiza priveghiul pe Arena Națională a fost un omagiu simbolic adus carierei excepționale a celui care a marcat istoria sportului românesc. Cei care au ajuns la stadion au fost întâmpinați de un sicriu purtat solemn de patru persoane și așezat cu grijă în mijlocul unui decor demn de un erou: coroane de flori și fotografii memorabile din cele mai importante momente ale vieții sale sportive.

Mai mulți foști sportivi și personalități din România au venit să-și ia rămas-bun. Printre aceștia s-au numărat fostul mare tenismen Ion Țiriac, care a avut un gest emoționant, sărutând mâna văduvei îndurerate.

De asemenea, foști colegi ai lui Duckadam, precum Miodrag Belodedici, Gabriel Bodescu și Viorel Moldovan, dar și alte personalități, inclusiv luptătorul Daniel Ghiță, au venit să-l omagieze. Chiar și artiști precum Kamara s-au numărat printre cei prezenți.

Ion Țiriac i-a pupat mâna văduvei îndurarate

Ion Țiriac a fost printre primele persoane ajunse la ceremonie, stând tăcut lângă sicriu și manifestându-și profunda tristețe pentru pierderea unui prieten drag. Ulterior, echipa FCSB a venit cu flori și coroane, în semn de respect pentru cel care a fost un simbol al fotbalului românesc.

Printre cei mai afectați de pierdere se numără Elisabeta Duckadam, mama lui Helmut, în vârstă de 85 de ani. Aceasta a trăit una dintre cele mai grele tragedii pe care o mamă le poate îndura: pierderea propriului copil. Durerea ei a fost vizibilă în fiecare gest și privire, fiind o prezență constantă lângă sicriu.

Un detaliu important a fost confirmat în cadrul unei emisiuni sportive, unde soția sportivului, Alexandra Duckadam, a transmis că trupul acestuia va fi incinerat.

Decizia familiei reprezintă o alegere personală, în acord cu dorințele celui care a fost „Eroul de la Sevilla”. Această ceremonie rămâne un tribut impresionant pentru o legendă a sportului românesc.