Helmut Duckadam s-a stins cu o mare durere în suflet: “Am o repulsie faţă de Armată pentru că…”. Familia i-a respectat promisiunea!
În 2016, fostul portar de renume Helmut Duckadam a susținut că Ministerul Apărării Naționale l-a exclus din rândurile Armatei după celebra finală de la Sevilla din 1986. Duckadam a declarat atunci că, din acest motiv, nu va mai pune piciorul pe stadionul din Ghencea.
Helmut Duckadam, cunoscut drept „Eroul Stelei de la Sevilla”, s-a stins din viață luni, 2 decembrie, la vârsta de 65 de ani. Portarul legendar, care a intrat în Cartea Recordurilor pentru cele patru penalty-uri apărate în finala Cupei Campionilor Europeni împotriva Barcelonei, nu a dorit ca trupul său neînsuflețit să fie depus la stadionul Steaua, deși Clubul Sportiv al Armatei a făcut această propunere. Familia sa a refuzat inițiativa.
Motivul pentru care Helmut Duckadam a fost înlăturat din Armata Română
Persoanele care doresc să-i aducă un ultim omagiu fostului portar pot merge la Arena Națională, începând de marți, de la ora 14:00. Duckadam a rămas cu o amărăciune profundă în suflet, fiind convins că Armata nu l-a apreciat suficient și nu i-a fost alături în clipele grele. Acesta a suferit un anevrism care a necesitat o operație complicată la brațul drept, punând capăt carierei sale de succes la doar 27 de ani.
“Am o repulsie faţă de Armată pentru că m-a dat afară după Sevilla. Dinamo m-a ajutat”, a declarat Helmut Duckadam într-un interviu acordat pentru Agerpres pe 7 mai 2016, la aniversarea a 30 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua.
Helmut Duckadam: ”Pe mine m-a ajutat Dinamo, nu Armata”
Fostul mare sportiv a povestit cum a fost data afară din Armată și cum ajuns să lucreze la Poliția de Frontieră: ”Ce să te ajute ministerul? Ministerul m-a dat afară din Armată, cum a făcut şi cu alţii. Eu a trebuit să mă angajez cu ajutorul lui Corneliu Vadim Tudor, în 1994, în cadrul Poliţiei de frontieră.
Iar eu sunt pensionar MAI, deci pe mine m-a ajutat Dinamo, nu Armata. Şi de aceea am şi o anumită repulsie faţă de cei din Armată pentru că am fost dat afară după Sevilla”.
Helmut Duckadam a mai dezvăluit: ”Nu am avut dreptul să mă antrenez vreo trei săptămâni imediat după meciul de la Sevilla pentru că nu am vrut să particip la un meci la Craiova.
Era un meci aranjat şi nu am vrut să merg acolo să iau goluri şi m-au băgat în şedinţe şi mi-au interzis să intru pe Ghencea. După aia, după operaţie, când şi-au dat seama că nu mai pot să joc fotbal m-au dat afară şi din Armată”.
Promisiunea lui Helmut Duckadam: ”Niciodată nu voi mai pune piciorul în Ghencea. Indiferent ce se întâmplă”
”Eroul de la Sevilla” a mai avut parte de alte două episoade triste cu MApN, care l-au marcat: ”Iar de când am venit la Steaua alături de domnul Becali am mai fost dat de două ori afară, o dată în perioada lui Ilie Stan şi în ultima perioadă… deci, practic de patru ori”.
Helmut Duckadam a făcut un anunț ca un testament: ”Şi mi-am promis singur, deşi în viaţă nu e bine să spui niciodată. Dar eu chiar niciodată nu voi mai pune piciorul în Ghencea.
Deci niciodată, indiferent ce se întâmplă. Eu o să încerc să am o discuţie cu domnul ministru (n.r. – al Apărării Naţionale), pentru că am înţeles că are intenţii bune, în care să îi explic că echipa Steaua este a României, chiar dacă investeşte domnul Gigi Becali.