Alexandra Duckadam, mărturisiri sfâșietoare despre ultimele zile ale “Eroului de la Sevilla”: “El m-a pregătit pentru asta de când m-a luat de soție…”
Helmut Duckadam a făcut cinci stopuri cardiace. Patru le-a “parat”, dar ultimul a fost mai mult decât putea duce.
Alexandra Duckadam, mărturisiri sfâșietoare despre ultimele zile ale “Eroului de la Sevilla”: “El m-a pregătit pentru asta de când m-a luat de soție, mi-a spus că e un om bolnav. Cea mai mare avere a lui a fost numele”
Alexandra, văduva lui Helmut Duckadam, traversează cele mai grele momente de după pierderea soțului său, cunoscut drept „eroul de la Sevilla”. Femeia a mărturisit care este cel mai prețios lucru pe care fostul fotbalist i l-a lăsat înainte de a pleca dintre noi la vârsta de 65 de ani și a oferit detalii despre circumstanțele decesului acestuia.
Mesaj emoționant din partea văduvei lui Helmut Duckadam
Helmut Duckadam a încetat din viață în noaptea de duminică spre luni, într-un spital. Familia a hotărât să expună sicriul cu trupul neînsuflețit la Arena Națională, astfel încât cei care l-au admirat să își poată lua rămas-bun. Fostele sale colege de la Steaua, alături de actuali jucători și oficiali din lumea fotbalului, au venit pentru a-l omagia.
Pe parcursul priveghiului, Alexandra Duckadam a stat neclintită lângă sicriul soțului, acceptând cuvintele de consolare din partea celor prezenți. Aceasta era căsătorită cu Helmut Duckadam din 2007, iar împreună aveau o fiică adolescentă.
“M-a pregătit de când m-a luat de soție, mi-a spus că e un om bolnav. I-am promis că o să trecem împreună peste toate. Vom face tot ce putem pentru a-i cinsti numele. A spus tot timpul că singura lui avere e numele său și vrea să-l păstreze intact. Și a reușit. Cred că a fost un om iubit. Oriunde mergeam, lumea își dorea să-i strângă mâna”, a declarat Alexandra Duckadam, pentru Digi Sport.
Declarații despre moștenirea spirituală și cauza morții
În timpul ceremoniei, Alexandra a vorbit cu emoție despre ceea ce consideră a fi cea mai importantă moștenire lăsată de soțul ei. Ea a dezvăluit că Duckadam a pregătit-o încă de la început pentru eventualitatea unei astfel de pierderi, conștient fiind de problemele sale de sănătate.
Alexandra a mai explicat că Helmut Duckadam s-a internat la Spitalul Militar din cauza unei dureri de spate. În timpul spitalizării, acesta a suferit mai multe stopuri cardiace, care i-au fost, în final, fatale.
“Un răspuns exact nu aș putea să vă dau (n.r.- în legătură cu cauza decesului), cert e că toate s-au întâmplat așa, au venit tăvălug problemele. Nu am fost pregătiți. Dacă până acum, la operații, la ce a mai avut el, am luat în calcul (n.r.- că s-ar putea să nu reziste), de data asta a fost fără preaviz, pur și simplu s-a întâmplat.
S-a internat pentru o durere de spate. Miercuri spre joi l-au luat niște dureri îngrozitoare, am mers la Urgențe. O infecție, de unde a plecat, cum a migrat, nu știm. A făcut și 5 stopuri (n.r.- cardiace), la ultimul nu a mai rezistat. Atât a putut să lupte”, a mai spus Alexandra Duckadam.