Gabriela Lucuțar spune adevărul despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: “Nu s-au folosit două dricuri, s-au folosit 14 mașini, l-am dus în niște locuri. Nu a lăsat un testament clar…”
Gabriela Lucuțar a făcut lumină în privința detaliilor legate de înmormântarea lui Silviu Prigoană. Supranumită „Regina Întunericului”, aceasta a fost responsabilă de organizarea ceremoniei funerare a omului de afaceri, dezvăluind informații mai puțin cunoscute despre evenimentul discret. Familia acestuia a dorit o ceremonie intimă, respectând întocmai dorințele fostului politician. Iată cum s-au desfășurat lucrurile!
Silviu Prigoană s-a stins fulgerător marți, pe 12 noiembrie, șocând pe toată lumea. A fost un nume important în mediul de afaceri din România, implicându-se totodată și în politică. La doar o zi după tragicul eveniment, a fost condus pe ultimul drum și înmormântat la Cimitirul Evanghelic Luteran din București, unde își odihnește somnul de veci și tatăl său.
Ceremonia de înmormântare a fost organizată în cel mai mare secret, iar la eveniment au fost prezenți doar cei patru fii ai omului de afaceri: Honorius (34 de ani), Silvius (33 de ani), Maximus (16 ani) și Eduard (13 ani). Honorius, cel mai mare dintre frați, ar fi apelat la Gabriela Lucuțar pentru a se ocupa de toate detaliile organizatorice.
Gabriela Lucuțar a făcut precizări despre funeraliile lui Silviu Prigoană
Ceremonia, organizată cu maximă discreție, a generat multe discuții, mai ales în contextul misterului care înconjoară cauza decesului. În ciuda speculațiilor, Gabriela Lucuțar a subliniat că totul s-a desfășurat conform dorințelor fiilor lui Silviu Prigoană. Ea a menționat că, din cauza unui contract de confidențialitate, nu poate oferi detalii suplimentare despre funeraliile fostului politician.
“Am rămas fără voce, cred că Silviu Prigoană a vrut să nu mai vorbesc nimic. Este prima dată în viață când rămân fără voce. În momentul în care domnul Prigoană s-a stins din viață și am fost contactată și contractată de către Honorius – sub un contract de confidențialitate semnat în fața unui notar și în fața unor avocați – ca eu să organizez și să îndeplinim ultimele dorințe, modalitatea de înhumare a bietului om. Nu a lăsat un testament clar. Noi am discutat foarte mult despre lucrul acesta. Era un om foarte docil, bine organizat”, a declarat Gabriela Lucuțar
“L-am plimbat, l-am dus în niște locuri pe care domnul le plăcea’)”
La scurt timp după ce s-a aflat că Silviu Prigoană a fost înmormântat au apărut și zvonurile potrivit cărora ceremonia ar fi avut loc miercuri seară, la ora 18:30.
“Eu i-am respectat tot ceea ce dânsul a dorit. Nu am pomenit că s-a întâmplat noaptea sau în secret. Pur și simplu s-a întâmplat. A fost o înmormântare legală, cu toate documentele necesare. Nu s-a auzit și nu s-a văzut nimic… deși eu am fost foarte deschisă și toată lumea a văzut când am ridicat trupul de la INML din Brașov, când i-am îndeplinit celelalte doleanțe.”
“L-am plimbat, l-am dus în niște locuri pe care domnul le plăcea. Nimeni nu știa că o să moară domnul Silviu Prigoană în Bran. Pentru că s-a întâmplat așa, Honorius, care a fost cu mine în mașină, a decis să-l trec prin acele locuri pe care dânsul le iubea. Nu există nicio dovadă că înmormântare s-a făcut noaptea. Trebuie să scrieți ceea ce scrie în acel comunicat transmis de copiii regretatului. Sunt mulțumită că am reușit să-i îndeplinim ceea ce dânsul și-a dorit. Trebuie respectată ultima dorință a omului”, a adăugat “Regina întunericului”.
Gabriela Lucuțar crede că Silviu Prigoană ar fi avut o premoniție despre sfârșitul său
Tot Gabriela Lucuțar a afirmat că Silviu Prigoană ar fi avut o premoniție despre sfârșitul său fulgerător, căci ar fi discutat tot mai des despre moarte și înmormântare. „Regina întunericului’ susține că afaceristul ar fi planificat deja anumite aspecte, înainte să se stingă din viață, dorindu-și ca ceremonia să fie una simplă și restrânsă.
“Din nefericire, cred că da. În ultima vreme vorbea foarte des despre asta, cel puțin o dată pe săptămână, să pună la punct niște detalii. Noi zâmbeam, râdeam și îi spuneam să stea liniștit că se va întâmpla asta foarte târziu. Uite că nu s-a întâmplat târziu. Cum să spuneți că nu s-a făcut necropsie? Cum să spuneți că este viu? Cum să își însceneze moartea? Nu și-a dorit să fie văzut mort.
“De ce să nu ne aducem aminte frumos de cine a fost Silviu Prigoană? Copiii au spus adevărul în acel comunicat de presă. Altă informație eronată: nu s-au folosit două dricuri, s-au folosit 14 mașini. Honorius mi-a transmis că „din momentul acesta, te rog frumos, oricine te contactează, te rog să îi rogi să citească acel comunicat de presă pe care eu l-am transmis. Să încheiem tot ceea ce se speculează. Pentru că memoria tatălui meu trebuie onorată și respectată„’, a conchis Gabriela Lucuțar.