Cum au aflat familiile lui Culiță Sterp și a Danielei Iliescu de nunta secretă e celor doi

2,442

Daniela Iliescu și Culiță Sterp au reușit să șocheze pe toată lumea când au anunțat, pe neașteptate, că s-au căsătorit în mare secret și că urmează să devină părinți pentru a doua oară. Evenimentul a fost ținut atât de bine ascuns, încât nici măcar familiile lor nu au fost informate. Citește în articol detalii despre momentul în care mama Geta și frații artistului au aflat despre nuntă.

Recent, după ce Iancu Sterp a avut parte de o nuntă spectaculoasă, fratele său a surprins printr-o abordare complet diferită. Duminică, 17 noiembrie, Culiță Sterp a făcut public faptul că s-a căsătorit civil cu partenera sa, Daniela Iliescu. Cei doi au ales să împărtășească vestea prin intermediul unui videoclip muzical lansat de cântăreț. Ulterior, au publicat imagini care confirmă că nicio rudă nu a fost prezentă la eveniment.

Familiile lui Daniela Iliescu și Culiță Sterp, luate prin surprindere

Culiță Sterp a postat recent o fotografie în care apar membrii familiilor celor doi. Toți erau îmbrăcați lejer, ceea ce sugerează că nimeni nu știa despre intențiile cuplului. Se pare că apropiații au fost informați abia după ceremonia de la starea civilă, iar sărbătoarea ar fi continuat ulterior într-un cadru restrâns la un restaurant.

“Marea și frumoasa noastră familie + încă doi care sunt în burtă”, a scris Culiță Sterp în dreptul imaginii cu întreaga familie.

Daniela Iliescu a declarat că, în viitorul apropiat, ea și Culiță vor povesti cum au organizat surpriza pentru familii. De asemenea, aceasta a explicat motivele care i-au determinat să opteze pentru o ceremonie discretă, ferită de ochii lumii.

“Ne-am dorit foarte mult să ținem doar pentru noi, să facem și pasul cununiei în liniște, fără presă, atenție nedorită. Abia așteptăm să vedeți și cât de frumos ne-am surprins familia. Sunt multe de povestit. În concluzie, suntem foarte fericiți și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru asta.”, a scris Daniela Iliescu pe rețelele sociale.

Declarația de dragoste a lui Culiță Sterp pentru soția sa

La scurt timp după ce a făcut marele anunț, Culiță Sterp a ținut să își exprime public dragostea pentru Daniela Iliescu. Artistul a spus cât de mult o iubește și a subliniat că își dorește o familie numeroasă, cu cât mai mulți copii.

“Pentru mine cea mai mare bucurie a fost și va rămâne familia! De când suntem împreună si am ales să mergem pe drumul ăsta, am știut că lângă tine o să am familia la care am visat! Te iubesc atât de mult încât nu pot să exprim în cuvinte, nevasta mea frumoasă.

Îți mulțumesc pentru tot, și așa cum suntem acum, vreau să rămânem toată viața! Ești darul meu de la Dumnezeu, femeia lângă care vreau să îmbătrânesc şi lângă care vreau să am cea mai frumoasă și unită familie, cu câți mai mulți copii! În curând o să fim 4! Abia aștept să cunoaștem noul membru al familiei și să îl copleșim cu iubire!

Să fiu tată pentru a doua oară e o fericire greu de descris și pot doar să spun că sufletul mi-e inundat de bucurie și împlinire. Pentru noi, asta e realizarea vieții noastre: familia noastră frumoasă și perfectă așa cum e ea.”, a fost mesajul lui Culiță Sterp.