Gabriela Cristea a răbufnit după criticile primite, că l-ar întreține pe Tavi Clonda.”Voi știți cât muncește bărbatul meu? Că tot ziceți că el este șomer și …”

1,513

Gabriela Cristea a avut o reacție fermă pe rețelele sociale, după ce au apărut comentarii care sugerau că ar fi responsabilă financiar pentru partenerul său, Tavi Clonda. Cuplul, apreciat de publicul online, nu este nici el scutit de remarci răutăcioase sau de bullying.

Căsătoriți de aproape un deceniu și părinți a două fetițe minunate, Victoria și Iris, Gabriela și Tavi sunt foarte deschiși cu privire la viața lor de familie și împărtășesc adesea momente din viața de zi cu zi cu urmăritorii lor. Deși majoritatea le apreciază autenticitatea, există și unii internauți care lansează acuzații fără temei. Deranjată de speculațiile conform cărora Tavi ar fi „întreținut”, Gabriela a reacționat public pentru a pune lucrurile la punct.

Gabriela Cristea a reacționat dur după ce s-a spus că îl întreține pe Tavi Clonda

Fiind amândoi activi în showbiz, Gabriela și Tavi sunt deseori în atenția publicului, dar asta nu le dă dreptul oamenilor să lanseze zvonuri nefondate despre viața lor. Acesta a fost și motivul pentru care Gabriela a simțit nevoia să răspundă ferm la aceste comentarii defăimătoare.

“Sunt destul de multe comentarii în care oameni frustrați își varsă veninul pe conturile noastre de socializare. Și voiam să vă spun, dragilor, că nu este firesc să faceți așa. Credeți-mă că nu-mi pică deloc bine să văd oameni că vorbesc absolut aiurea.

Voi știți cât muncesc eu sau cât muncește bărbatul meu? Că tot ziceți că el este șomer și stă pe spinarea mea. Habar n-aveți de voi că amândoi muncim și alergăm în toate părțile de ne găsesc toate cele. Dar acum nu trebuie să vă spunem vouă care sunt contractele noastre, care sunt muncile noastre până la capăt. Mai sunt și unele confidențiale despre care nu putem să vorbim’, a spus Gabriela Cristea pe rețelele sociale.

“Să știți că persoană publică nu înseamnă un perete unde voi să aruncați cu mizerie!”

Vedeta a transmis un mesaj în care și-a exprimat dorința de a avea o comunitate online civilizată, fără răutăți gratuite. Gabriela a dezvăluit că s-a obișnuit într-o oarecare măsură cu atacurile online, de-a lungul timpului fiind criticată și pentru aspectul său fizic sau pentru alegerile personale, dar și pentru conținutul pe care îl distribuie pe rețelele de socializare.

“Să știți că persoană publică nu înseamnă un perete unde voi să aruncați cu mizerie! Am nevoie doar ca oamenii care mă înconjoară să fie de bun-simț și civilizați, să-ți spună cineva răutăți gratuite nu înseamnă că nu mă validează. Înseamnă doar că omul ăla este superfrustrat și că își varsă veninul absolut gratuit pe contul meu de socializare. Și mai mult decât atât, dacă suntem persoane publice, nu înseamnă că suntem perfecți”, a mai spus Gabriela Cristea.

În trecut, Gabriela a vorbit și despre lupta sa cu greutatea, mai ales după nașterea celor două fiice. Dacă în tinerețe avea o siluetă de manechin, la 49 de ani corpul său a suferit transformări naturale. Ea se declară dezamăgită de faptul că oamenii sunt criticați pentru înfățișarea lor și nu înțelege de ce există atâta bullying și lipsă de empatie față de cei care se confruntă cu dificultăți personale.

“Sunt o subțirică într-un corp de grăsunică, pentru că așa a fost viața cu mine. În ce fază credeți că mă regăsesc mai mult? În cea de acum 7 ani, de dinainte să rămân însărcinată cu Victoria sau în cea de astăzi? În cea în care kilogramele erau acolo unde trebuiau, țiplă, sau astăzi când kilogramele sunt multe? Faptul că am acumulat niște kilograme nu ne face nici mai urâți, nici mai proști, nici de aruncat la gunoi, ci pur și simplu ne face, în etapa asta a vieții, așa cum suntem.

M-am hotărât să vorbesc despre acest subiect, pentru că este unu tabu. În general, se face bullying la adresa oamenilor care au câte kilograme în plus, de parcă creierul nostru s-ar subția odată cu apariția kilogramelor. Nu, suntem la fel de deștepți cum eram înainte și la fel de proști„, a spus Gabriela Cristea,