Daniela Iliescu, însărcinată pentru a doua oară?! Culiță Sterp a făcut anunțul la nunta lui Iancu: ”Doamne ajută…”
Familia Sterp a avut parte de o nuntă deosebită. Iancu Sterp și Denisa Coțolan și-au oficializat relația, unindu-și destinele atât prin cununia religioasă, cât și printr-o mare petrecere. Printre cei care au adus veselie la eveniment s-a numărat și Culiță Sterp, fratele mirelui, care, în cadrul momentului său artistic, a făcut o mărturisire surprinzătoare. Se pare că Daniela Iliescu ar putea fi însărcinată pentru a doua oară.
După câțiva ani de relație, Iancu Sterp și Denisa au hotărât să își lege destinele, considerând că a sosit momentul potrivit pentru acest pas important.
Astfel, în urmă cu o săptămână, cei doi au trecut pragul oficiului de Stare Civilă, iar recent au organizat și cununia religioasă, urmată de o petrecere fastuoasă. Evenimentul a fost plin de momente neașteptate, unul dintre acestea fiind pregătit chiar de Iancu Sterp.
Daniela Iliescu, așteptând al doilea copil?
După cum am menționat, familia Sterp a avut parte de o nuntă spectaculoasă. Iancu și Denisa au făcut pasul cel mare, iar ceremonia a fost una grandioasă.
La această ocazie specială nu au lipsit Culiță Sterp și partenera lui, care au fost prezenți la petrecere, deși nu au participat la cununia religioasă.
Fiind unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică de petrecere, Culiță Sterp a fost în mijlocul celor care au animat atmosfera la nunta fratelui său. A cântat mai multe piese, iar momentul de final a fost dedicat în special Danielei Iliescu.
Mai precis, în ultima melodie din program, Culiță Sterp a adăugat câteva versuri speciale pentru Daniela. Versurile au lăsat de înțeles că familia lor ar putea să se mărească, întrucât Culiță și-ar dori foarte mult încă un copil, visând să devină și tată de fată.
“E dorința lui Culiță, să vină și o fetiță. Ascultă, Daniela! Asta e dorința mea. Doamne ajută, să vină”, a spus Culiță Sterp.
Așadar, se pare că Daniela Iliescu și Culiță Sterp își doresc să devină din nou părinți. Totuși, rămâne neclar dacă această dorință este doar un plan de viitor sau dacă deja au o veste de anunțat despre o a doua sarcină.
Vom afla în curând dacă Daniela Iliescu va face un anunț oficial. Ceea ce este sigur este că cei doi își doresc o familie mai mare, cu speranța de a deveni părinți de fetiță.