“Un cadou de la Dumnezeu”. Bat clopotele de nuntă pentru Emil Rengle și Alejandro Fernandez. Cei doi artiști au anunțat data la care vor ajunge în fața altarului. Dansatorul și cântărețul visează la o nuntă de vis, în Italia sau în Grecia

1,119

Emil Rengle și Alejandro Fernandez au confirmat recent data nunții lor, făcând primele declarații despre planurile de a adopta un copil și de a-și construi o familie împreună. Dansatorul l-a cerut în căsătorie pe Alejandro, fost concurent la „Vocea României”, în luna martie, iar acum amândoi sunt entuziasmați de pregătirile pentru marele eveniment.

Deși s-au confruntat cu numeroase critici din cauza orientării lor sexuale, Emil și Alejandro rămân neclintiți în decizia lor de a se căsători. După ce logodna a avut loc pe o plajă din Mexic, ei așteaptă cu nerăbdare ziua în care își vor spune jurămintele în fața altarului.

Emil și Alejandro sunt împreună de un an și jumătate și, deși relația lor nu este una de foarte lungă durată, ambii sunt convinși că și-au găsit partenerul de viață. Emil este hotărât să facă pasul decisiv, fiind sigur că Alejandro este sufletul său pereche.

Cei doi au stabilit deja data nunții și, pe lângă organizarea evenimentului, lucrează la aranjarea unor excursii pentru ca părinții lor, provenind din culturi diferite, să se cunoască mai bine. Scopul lor este ca familiile să devină apropiate și unite.

“Familiile noastre sunt din țări diferite. Alejandro este spaniol-englez și are o parte de familie în Spania, o parte de familie în Anglia. Familia mea e în România și ne dorim foarte tare ca aceste culturi să se întâlnească, familiile noastre să se cunoască mai bine.

Am început, deja, să organizăm diferite excursii în care mamele noastre se văd, învățăm unii despre alții ca, atunci când se întâmplă nunta, să nu existe treaba asta cu: «Bună! Eu sunt…»”, a spus Emil Rengle, în cadrul unei emisiuni.

Cu toate că au fost logodiți de șase luni, cei doi au ales să mai aștepte până la nuntă. Ei plănuiesc să se căsătorească peste doi ani, într-o atmosferă de basm. Grecia și Italia sunt destinațiile lor preferate pentru ceremonia de vis.

În doi ani am plănuit să avem nuntă. O facem peste doi ani. Undeva la apus, cu mașina care pleacă cu conservele după, dar în același timp, văd și o nuntă mai restrânsă, mai mult cu familia spirituală.

Vor fi două nunți. În această a doua nuntă, îmi doresc să fim conștienți de ce avem acest parteneriat, ce ne dorim de la viață, cum pornim, ce oameni avem alături de noi”, a mai spus acesta.

Mai mult decât atât, Emil Rengle și Alejandro Fernandez vor să adopte un copil, pentru a-i oferi acestuia o viață așa cum se cuvine, deoarece își doresc să dea o mână de ajutor celor care provin din familii cu o situație financiară precară.

„Ne dorim foarte tare să adoptăm un copil. Credem că este un cadou de la Dumnezeu că putem face asta Sunt foarte mulți copii care nu au posibilitatea să trăiască într-o familie, să fie crescuți de doameni, într-o casă în care să fie protejați. Știm foarte bine câtă nevoie este”, a declarat artistul.