Corina Chiriac: “Făceam pauză și mâncam…”. Ce salată a consumat ca să slăbească 35 de kilograme.
Corina Chiriac, o prezență de referință în muzica din România, continuă să inspire numeroase femei prin exemplul său. De-a lungul timpului, artista a acordat o atenție deosebită felului în care arată, iar acest lucru a determinat-o să colaboreze cu un specialist în nutriție pentru a adopta un stil de viață mai sănătos.
Nutriționistul i-a propus o dietă disociată, constând din cinci mese zilnice: trei mese principale și două gustări. În ciuda agendei sale pline, Corina a urmat cu disciplină acest regim alimentar.
Alimentația ei a inclus alimente sănătoase precum spanacul, peștele, pieptul de pui la grătar, varza albă și legumele gătite la aburi. Chiar și atunci când era ocupată, cântăreața se străduia să-și pregătească mesele, pentru a se asigura că mănâncă sănătos.
“Găteam seara și, a doua zi, plecam cu diferite caserole, având la mine un copan de pui la grătar cu salată de varză albă, pește la grătar cu spanac opărit și legume înăbușite, sau cașcaval cu ardei gras. Între filmări sau în timpul deplasărilor, făceam pauze pentru a mânca. Mereu aveam cu mine un termos cu ceai sau îmi cumpăram apă plată”, a declarat Corina Chiriac într-un interviu.
În decurs de un an și jumătate, Corina a reușit să slăbească 35 de kilograme, urmând dieta și eliminând complet din alimentație preparatele gustoase, dar nesănătoase.
Ea a renunțat definitiv la zahăr, băuturi carbogazoase și pâine. Dulciurile nu mai reprezintă o ispită, iar Corina le consumă extrem de rar. Totuși, din când în când își permite o felie de pizza sau o porție mică de tort.
“Alimentele dăunătoare le-am redus considerabil. Inițial, le-am eliminat din motive de sănătate, dar acum pot gusta pizza sau tort o dată pe lună. Nu am tentații mari și dulciurile le consum rar. Prefer ciocolata cu 80% cacao. Nu mai fac excese, gust din preparate, iar mâncarea nu mai reprezintă o provocare pentru mine”, a adăugat artista.
Celebra cântăreață a msi povestit cu ce s-a ocupat pe durata perioadei în care ”a fugit” în Statele Unite. S-a întors în țara natală, nu a mai așteptat cetățenie acolo. Totodată, a rememorat ce avantaje avea ca artistă în ”era comunistă”, cum primea unt și carne.
“Eu am bătut foarte mult lagărul socialist. Peste tot se trăia mai bine decât la noi! Nu zic doar de Polonia și Cehoslovacia. Nu m-am gândit să fug… Când urci pe scările carierei, și nu vorbim de bani, ci de vanitate care este un drog la care e greu să renunți…
Dar, ajungând în 1988 în California, au ajuns să mă invite la Malibu, la restaurante cu carne, cu pește, vedeai palmieri… Sigur, te duci la Praga, la Sofia, la Moscova, dar ceea ce-ți oferă Oceanul Pacific, e un alt loc, aparte. Acolo, mi-a venit ideea: „Cum fac eu să mai stau pe aici?!”. Acasă, nu mai „vedeai” nimic.
În România, aveam bani, aveam succes, aveam 38 de ani și mă gândeam că mă îngrop în țara mea. Nu credeam niciodată că va cădea Zidul Berlinului, credeam că sistemul comunist va fi până când murim noi! Murim noi, dar nu și comunismul”, a povestit Corina Chiriac.