Florin Piersic cu lacrimi în ochi, departe de casă! Ce se întâmplă cu maestrul?
Florin Piersic se află în prezent în Ungaria, unde urmează un program de recuperare, și a transmis un mesaj emoționant pentru susținătorii săi.
După o perioadă dificilă în care a suferit mai multe intervenții chirurgicale, actorul a fost internat în diverse spitale din Cluj și București, datorită unei infecții la genunchi. Acum, în cadrul unui complex de tratament cu ape termale, el se simte mai bine și le mulțumește celor care s-au rugat pentru el.
“Trebuia să fiu undeva, privindu-vă de sus… Sunt mult mai bine decât am fost. Le sunt recunoscător tuturor celor care mi-au trimis mesaje, care m-au sunat și care s-au gândit la mine. Mă emoționează enorm! Aceasta este țara mea natală și aici vreau să rămân. Mă simt român și voi fi mereu al vostru,” a spus Florin Piersic, conform surselor.
În ceea ce privește întoarcerea sa în țară, Florin Piersic a menționat că nu știe exact când se va întâmpla acest lucru, subliniind că preferă să revină doar când se va simți complet recuperat.
“Nu pot să revin în fața voastră șchiopătând și căutând un loc unde să mă așez,” a adăugat el.
Actorul Florin Piersic a avut un an dificil din punct de vedere al sănătății, dar a reușit să treacă peste momentele grele. O operație la genunchi a început seria unor intervenții chirurgicale complexe pentru actorul învârstă de 88 de ani.
Într-o recentă apariție publică, Florin Piersic a vorbit despre provocările medicale prin care a trecut și despre recunoștința pe care o poartă celor care l-au sprijinit în această perioadă dificilă.
„Așa a vrut cel de sus”
Florin Piersic a mărturisit că este recunoscător pentru starea sa actuală de sănătate și pentru faptul că poate fi din nou aproape de publicul său.
Sunt fericit. Sunt fericit pentru că sunt împreună cu dumneavoastră, în primul rând, și în al doilea rând, și în al doilea rând, pentru că sunt mult mai bine decât am fost. (…) Cel mai important pentru mine este faptul că mă simt bine. Am trecut prin momente grele. În ianuarie-februarie eram tot aici și, uitați, așa a vrut cel de sus, așa a vrut poporul – exagerez acum, cei din nația română, toți au vrut ca eu să mai pot să apar, să fiu din nou cu dumneavoastră și s-au rugat pentru mine. Pentru asta ar trebui să le mulțumesc tuturor celor care mi-au scris, mi-au dat telefoane, am aflat niște lucruri extraordinare de la publicul din România. Nu pot să spun poporul român – că nu chiar tot poporul român m-a căutat pe mine, dar frumos este că au reacționat, și trebuie să le mulțumesc în primul rând lor, tuturor celor din România, și mai ales preoților care s-au rugat pentru mine”, a declarat actorul.
În timpul interviului, Florin Piersic s-a aflat într-o stațiune din Hajdúszoboszló, Ungaria, unde mărturisește că a fost primit cu căldură de angajații hotelului în care s-a cazat. Actorul a menționat că a ales acest loc datorită apropierii de România și a atmosferei plăcute.
Îngrijire de la cei mai buni medici din România
În contextul problemelor de sănătate pe care le-a avut la începutul anului, Piersic și-a exprimat recunoștința față de medicii care l-au tratat și l-au îngrijit.
“Te-am salvat, puteai să mori”
Cel care l-a operat la genunchi, medicul Șerban Dragoșloveanu, i-a spus că intervenția a fost o adevărată minune și că „putea să moară”. Actorul arată că a fost profund impresionat de acest mesaj, mărturisind că a înțeles cât de aproape a fost de un final tragic.