La 62 de ani, Nadia Comăneci impresionează cu o formă fizică de invidiat menținută printr-o rutină de exerciții pe care o urmează zilnic.
Nadia Comăneci este un model de disciplină la 62 de ani, menținându-se activă prin exerciții zilnice.
Fosta gimnastă de performanță, cunoscută drept o legendă a sportului, a rămas dedicată mișcării și le-a împărtășit recent celor care o urmăresc online rutina ei de antrenament de dimineață. Chiar dacă a renunțat la competiții de mult timp, Nadia continuă să facă sport zilnic pentru a rămâne în formă.
La 62 de ani, este vizibil că activitatea fizică este parte integrantă din viața ei, indiferent dacă poartă ținute elegante, casual sau chiar costum de baie, așa cum a arătat recent.
În orice apariție publică, fosta gimnastă își menține o formă fizică de invidiat.
Recent, Nadia a împărtășit cu fanii ei exercițiile pe care le face acasă pentru a se menține tonifiată. Având echipamente de fitness proprii, antrenamentul ei combină exerciții de forță, cardio, yoga, pilates și stretching.
Într-un clip postat pe rețelele de socializare, ea a demonstrat flexibilitatea sa remarcabilă, fiind încă în stare să execute șpagatul cu ușurință, la fel ca în zilele de competiție.
Alimentația Nadiei Comăneci joacă, de asemenea, un rol important în menținerea siluetei sale. Fosta gimnastă a subliniat că, pe lângă mișcare, o dietă echilibrată este esențială.
Ea a dezvăluit că preferă alimentele naturale, puțin procesate, consumând frecvent pește și carne slabă. Totuși, nu renunță la câteva delicii culinare tradiționale românești, cum ar fi sarmalele și salata de vinete.
”Mănânc echilibrat, cel mai mult îmi place peștele, alături de legume gratinate sau piure de legume. De sărbători mă mai răsfăț și eu cu anumite produse culinare…
Mai ales că pregătesc și feluri de mâncare tradițional românești, cum sunt sarmalele adaptate în care folosesc carne de curcan, spre exemplu”, a dezvăluit Nadia Comăneci, la un moment dat.
Mă mișc, zilnic, 30-40 de minute. Chiar și când sunt plecată, fac acest lucru. Caut ca hotelul unde stau să aibă sală de sport, iar în caz contrar, pentru că nu tot timpul am găsit și această facilitate, improvizez de fiecare dată ceva, în cameră.
De asemenea, încerc să mănânc deștept. Cât mai sănătos! Micul dejun este o masă foarte importantă. Nu mănânc desert. În schimb beau o bere, două la cină. Snack pentru prânz, precum și o bucată mică de ciocolată, aproape zilnic. Nu mănânc cartofi prăjiți și paste