Suma enormă pe care o plătesc anual Andra și Cătălin Măruță pentru școala privată a copiilor

1,404

Andra și Cătălin Măruță, care formează un cuplu de 16 ani și sunt părinții a doi copii, David și Eva, pun mare preț pe educația celor mici. Ei investesc anual o sumă considerabilă pentru a-i înscrie pe aceștia la o instituție de învățământ privată din Capitală.

David și Eva Măruță duc o viață la care mulți copii nici nu îndrăznesc să vizeze. Nu doar că au parte de foarte multă expunere pentru că părinții lor sunt celebri, ci și trăiesc în cele mai bune condiții. Nici la școală situația nu este diferită, dar cheltuiala părinților este una foarte mare.

Investiția în educația copiilor lor. La ce școală învață Eva și David, copiii Andrei și ai lui Cătălin Măruță

Cei doi învață la Cambrige School of Bucharest, instituție unde numai taxa de înscriere este de 1.150 de euro.

Costurile pentru școlarizarea acestora sunt considerabile. Pentru Eva, cei doi plătesc 14.500 de euro anual, iar pentru David, taxa este de 14.850 de euro. În total, cheltuielile pentru un an ajung la 29.350 de euro, ceea ce înseamnă aproximativ 3.260 de euro lunar, pe parcursul celor nouă luni de școală, fără a include vacanța de vară. Mai mult atât, la cheltuială intră și uniformele, transportul și cateringul.

Pentru banii pe care îi plătesc Andra și Cătălin Măruță din buzunarele lor, Eva și David beneficiază de asistență academică și de bibliotecă digitală.

Ce planuri are Andra pentru momentul în care David și Eva vor merge la studii în afara țării

Andra și Cătălin Măruță privesc deja spre viitor și se gândesc la perioada în care David și Eva își vor continua educația în străinătate. Artista a declarat că intenționează să îi urmeze oriunde vor alege să studieze, indiferent de țară, pentru că nu concepe ideea de a sta departe de ei și de a le simți lipsa.

„O să renunț foarte greu la ei. Dacă David vrea să meargă la facultate la Londra, eu mă mut la două străzi de ei”, a declarat Andra, mai în glumă, mai în serios, la o emisiune.

Ce așteptări au Andra și Cătălin Măruță de la copiii lor

Andra și Cătălin Măruță își doresc să le transmită copiilor valori solide, inspirate din modul în care au fost crescuți la rândul lor. Cântăreața spune că își amintește mereu de sfaturile primite de la părinți și de afecțiunea care a ajutat-o să devină omul de astăzi, iar aceleași lucruri vrea să le ofere și lui David și Evei: să crească frumos, să fie demni și să inspire încredere celor din jur.

„Ei mi-au oferit foarte multă iubire, dar și numeroase sfaturi părintești. De la ei am preluat punctualitatea, mi-au zis să fiu mereu la timp într-un loc atunci când mi se cere. Mi-au spus să fiu parolistă, atunci când promit ceva, să fiu acolo și să duc la capăt ce am zis. Mi-au explicat să fiu bună, să nu mă uit la lucrurile rele. Eu sunt Fecioară, am chestia de a vedea tot. Observ defectele, văd numeroase lucruri, dar lucrez cu mine ca să văd doar părțile bune. Asta cred că mă va face un om din ce în ce mai bun!

Asta îmi doresc. Trebuie să ne gândim mereu la ce ne dorim și să nu ne mulțumim doar cu ce avem. Adică am ajuns cântăreață, am publicul meu…nu. Eu vreau să fiu mereu o variantă mai bună a mea. Acesta este sfatul pe care îl ofer copiilor mei. Să fie buni, să fie sinceri. Pe restul le prind din mers.

E greu ca părinte, nu știi ce să le spui copiilor. Îi înveți să fie buni. Nu știu dacă neapărat contează să le dai sfaturi. Ei țin minte ce le spui, dar zic: Bine, mi-ai explicat tu!. Ceea ce faci tu influențează foarte mult. Comportamentul tău influențează copilul”, declara Andra într-un interviu.