Laura Cosoi botez de poveste. Ce tort minunat a ales

532

Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean și-au botezat cea de-a patra fetiță, într-un eveniment simplu și autentic. Botezul a avut loc în Maramureș, pe sunet de ceteră și cu arome de mâncare gătită la ceaun.

Pe 31 august, în ultimul weekend al verii, Laura Cosoi și-a botezat fetița născută pe 28 iulie. Micuța Aida, deși nu împlinise încă 40 de zile, a primit taina botezului într-o atmosferă liniștită, așa cum s-a văzut în filmările postate de mama sa pe rețelele sociale.

Botezul de vis al Laurei Cosoi în Maramureș

Laura a povestit în repetate rânduri că a ales ca botezul Aidei, al patrulea din familia Cosoi-Curticăpean, să aibă loc în Maramureș. Toate cele patru fetițe ale Laurei au fost botezate la catedrala Sf. Maria din Baia Sprie, iar petrecerile au avut loc la pensiunea Casa Olarului, deținută de prietenul lor, ceramistul Daniel Leș. Actrița a explicat de ce a dorit să respecte această tradiție de a-și boteza fetițele în același loc.

Ospăț tradițional la botezul Aidei

După ceremonia de la catedrală, invitații s-au bucurat de un ospăț tradițional. Mesele au fost încărcate cu aperitive tradiționale precum tobă, caltaboși, cârnați, slănină, salam de casă, zacuscă, fructe, diverse tipuri de brânzeturi, pâine coaptă pe vatră, mămăligă, gulaș la ceaun și prăjituri de casă.

Atmosfera muzicală a fost asigurată de Flavia Hojda și Pavel Ulici, un cuplu atât pe scenă cât și în viața personală, dar și de ceterași care au interpretat atât melodii de joc, cât și cântece de suflet.

Tortul, mărturiile și decorul, pline de semnificații

Tortul Aidei a fost o adevărată operă de artă. Fiecare etaj al tortului a fost decorat cu figurine din marțipan reprezentând cele patru surori, Rita, Vera, Lara și Aida, iar în mijloc era scris cuvântul „Bunătate” pe o plăcuță din pastă de zahăr.

Mesaje pline de semnificație au fost prezente în întreaga ceremonie. În biserică, invitații au primit o fotografie cu „Mama și pruncul”, legată cu o sfoară de care era prinsă o crenguță de Sânziene. Pe mesele de la petrecere, mărturiile constau într-o ilustrație cu mesajul „Când nu știi ce să-i spui lui Dumnezeu, spune-i doar mulțumesc”.

Ce vedete au fost alături de Laura Cosoi la botezul Aidei

Laura Cosoi a avut un mix de emoții, bucurie dar și tristețe. A fost primul botez la care mama ei dragă, care a decedat în decembrie anul trecut, nu a mai fost prezentă. Totuși, a avut-o aproape pe sora ei, Alina, și pe mulți prieteni, atât din zonă, cât și din București.

Actrițele Aylin Cadîr, Ada Condeescu, Andreea Ibacka și Adela Popescu au fost prezente și au împărtășit numeroase imagini pe Instagram. Radu Vâlcan, a fost asaltat de întrebări despre „Insula iubirii”, emisiunea pe care a prezentat-o la Antena 1, atrăgând atenția celor prezenți.

Andreea Ibacka, fără Cabral la botezul Aidei

Spre deosebire de celelalte prietene, Andreea Ibacka a fost singură la botezul Aidei, deoarece soțul ei, Cabral, avea un motiv întemeiat pentru absență. Prezentatorul PRO TV a fost la Arad, unde a fost maestru de ceremonii la etapa a treia a Campionatului Național de Drag Racing. Acest sport implică curse de viteză pe distanțe scurte între vehicule modificate, iar Cabral este tot mai atras de acest domeniu. Andreea Ibacka s-a bucurat de eveniment alături de fiica ei, Namiko, o fetiță adorabilă.