Pensionarii români născuți în anii aceștia vor avea pensii mai mici după recalcularea de la 1 septembrie
Începând cu 1 septembrie 2024, va intra în vigoare noua lege a pensiilor, care introduce o formulă actualizată pentru recalcularea acestora. Conform noii legi, persoanele care au lucrat mulți ani, ideal peste 35, vor beneficia de creșteri ale veniturilor. Totodată, impactul grupelor de muncă asupra pensiei va fi redus, iar cei care au lucrat mai puțin de 25 de ani vor primi pensii mai mici.
Cu toate acestea, este esențial de menționat că pensionarii care ar trebui să primească pensii mai mici după recalculare, își vor păstra pensiile curente, conform prevederilor legale.
Aproximativ 2.000.000 de pensionari vor menține aceleași pensii, deși recalcularea ar sugera reduceri. Astfel, doar 3.000.000 de pensionari vor beneficia de majorări ale pensiei.
Reduceri de până la 10%
Newsweek România a prezentat exemple de pensii care ar putea scădea după recalculare, în funcție de anul nașterii și momentul pensionării.
Pensionarii născuți între octombrie 1958 și iunie 1961, care au ieșit la pensie la 61 sau 62 de ani, ar putea avea pensii mai mici. De asemenea, pensionarii născuți între octombrie 1952 și iulie 1953.
Sursa citată a identificat cazuri concrete de pensionari care ar pierde bani după recalculare.
Scădere de 50 de lei
Un pensionar cu 15 ani și 3 luni de muncă la o fabrică, acumulând 15,3 puncte și un punctaj mediu anual de 0,61, avea în decembrie o pensie de 1.125 de lei. La 1 ianuarie 2024, a primit o creștere de 151 de lei, ajungând la 1.276 de lei.
Pe 1 septembrie 2024, din cauza lipsei punctelor de stabilitate, va primi 1.239 de lei, rezultând o scădere de 37 de lei.
Alt pensionar, cu o contribuție semnificativă și pensionat la 60 de ani, avea după indexare o pensie netă de 5.047 lei. După recalculare, în septembrie 2024, va avea 5.213 lei brut și 4.892 lei net, din cauza muncii doar pentru 30 de ani și a acumularii a doar 2,5 puncte de stabilitate, ducând la o reducere de 160 de lei.
Formula pentru recalcularea pensiilor: VPR x Numărul de puncte.
VPR (valoarea punctului de referință) = 81 lei.
Numărul de puncte = puncte de contributivitate + puncte de stabilitate + puncte pentru perioadele asimilate.
Punctele de contributivitate este cel din talon.
Punctele stabilitate
0,50 puncte/an, pentru anii din intervalul 26 – 30 de rămânere în muncă, inclusiv;
0,75 puncte/an, pentru anii din intervalul 31 – 35, inclusiv;
1 punct/an, pentru anii din intervalul peste 36 de ani ş.a.m.d.
Se acordă în plus 0,25 puncte / an lucrat la grupa a II-a și 0,5 puncte /an lucrat la grupa I.