Andreea Bălan a deschis ușa casei în care locuiește cu cele două fetițe, cu iubitul și cu mama ei. Cât costă vila ei din Pipera. Suma e uriașă/ VIDEO

4,240

Va invitam acasă la Andreea Bălan! Vedeta a dezvăluit valoarea vilei sale din Pipera și a realizat un tur al casei. Suma este impresionantă.

Andreea Bălan a devenit virală pe TikTok cu un videoclip în care prezintă vila sa din Pipera. Cântăreața a acceptat cu entuziasm o provocare populară pe rețelele sociale și a deschis ușile locuinței în care trăiește alături de cele două fiice și de mama sa. Andreea a menționat și prețul fabulos la care este evaluată proprietatea.

“Bună, bună, cât plătești chirie în București?”, a fost întrebată Andreea Bălan, pe stradă, de un Tik-Toker care a și convins-o să-i deschidă ușa casei. „Nu plătesc chirie în București”, a răspuns solista, care nu s-a ferit să spună și suma la care e evaluată casa ei.

“Ai casa ta? Și cam cât ar costa, așa?”, a fost următoarea întrebare. „Ținând cont că e zona foarte bună, casa e foarte mare, cred că în jur de 850.000 de euro”. „Poți să ne arăți și nouă puțin din casa ta?”. „Puțin”, a confirmat solista, iar ceea ce a ieșit puteți vedea în fimulețul de mai jos.

Andreea Bălan a făcut turul casei pe Tik Tok

„Dar ce casă mare ai!”, a fost reacția celui care filma. „Are 350 de metri pătrați sau un teren de 500 de metri pătrați și are multe, multe camere. Două sau trei locuri de parcare. A fost construită ca și duplex inițial, dar acum este o casă mare. Aici este perete cu amintiri, aici este o baie, aici este spălătoria”, a continuat Andreea turul casei, la parter.

“Ai spălătorie la tine acasă?”. „Spălăm cu două mașini de spălat, cu uscător, călcător. Avem doi copii și sunt multe lucruri de spălat”. „Aici este livingul, aici este un col’ de făcut poze, aici este masa, dining-ul, bucătăria. Mama gătește cel mai bine și are grijă de noi trei. Aici avem fetițele mele frumoase și aici avem noul meu videoclip”, a mai spus vedeta, arătând spre televizorul pe care rula melodia „Băieți cu inima în blugi”.

Casa a fost cumpărată de Andreea Bălan în perioada relației cu Keo, iar după despărțirea lor din aprilie 2014, ea i-a plătit despăgubiri fostului iubit și a devenit unica proprietară.

“E adevărat că Andreea a negociat cu Keo, însă suma este confidenţială. În locul studioului pe care Keo îl avea la parterul casei, Andreea şi-a făcut unul nou. S-a extins, iar casa are acum 8 camere, 2 bucătării, 5 băi şi 3 dressinguri.

La începutul relaţiei lor, el a venit cu terenul şi ea a investit banii în casă. Locuinţa era gândită ca un duplex, avea două intrări separate, iar din interior nu se putea trece dintr-o parte, în alta. Însă acum e modificat, există acces între părţi.

Jos au rămas două livinguri şi 2 bucătării separate, pentru că acolo locuieşte şi mama Andreei şi aşa s-a dorit, să fie două bucătării.

Într-unul dintre livinguri Andreea are repetiţii cu dansatoarele ei şi cu Petrişor, căci camera are oglinzi imense, fiind perfectă pentru repetat coregrafiile”, au declarat la vremea aceea surse apropiate interpretei.