Marii câștigători ai emisiunii Mireasa! Primele declarații făcute de proaspeții miri, ce vor face cu premiul de 40.000 de euro

1,089

Sezonul 9 al emisiunii „Mireasa” s-a încheiat, având drept câștigători pe Liviu și Delia.

Cuplurile formate din Cristina și Alexandru, Iuliana și Vlad, Maria și Ștefan, și Delia și Liviu și-au exprimat angajamentul față de povestea lor de dragoste, spunând „DA” în direct, în fața ofițerului Stării Civile. Totuși, telespectatorii au fost cei care au decis câștigătorii premiului de 40.000 de euro.

Liviu și Delia au câștigat Mireasa sezonul 9 și 40.000 de euro

La scurt timp după anunțarea rezultatelor voturilor, Simona Gherghe a dezvăluit că Delia și Liviu sunt câștigătorii sezonului cu numărul nouă. Astfel, Liviu și Delia au primit marele premiu și au început o nouă etapă în viața lor ca soț și soție.

Clasamentul prezentat de Simona Gherghe a fost următorul:

Locul 4 – Iuliana și Vlad
Locul 3 – Cristina și Alexandru
Locul 2 – Maria și Ștefan
Locul 1 – Delia și Liviu

„Toți sunteți câștigători pentru că v-ați găsit și vă iubiți!”, le-a transmis Simona Gherghe celor patru cupluri participante în marea finală a reality show-ului de la Antena 1.

Ce vor face cu banii

Ei bine, Delia și Liviu sunt marii câștigători ai finalei Mireasa, sezonul 9. Cuplul pleacă acasă cu premiul în valoare de 40.000 de euro.

“Am emoții nespus de mari, este cea mai importantă zi din viața mea și e normal să fiu copleșită de emoție. Speram din suflet să nu-mi uit jurămintele. Este mai mult o promisiune pe care am făcut-o atât în fața lui, cât și în fața părinților noștri. Mă bucur mult că l-am întâlnit pe Liviu, este un bărbat bun, empatic, respectuos, care știe să se comporte cu o femeie, un bărbat care se implică în treburile din casă. Este foarte muncitor și abia aștept să ne începem viața împreună. Știm deja ce vom face cu banii. Noi ne-am dori să plătim avansul pentru o casă, dar cu siguranță banii ne vor ajuta și pentru nuntă. Iar o parte din bani vrem să îi strângem”, a declarat Delia.

La rândul său, Liviu a precizat că are multe emoții și că își dorește trei copii cu Delia:

“Am emoții mari, dar le pot controla. Delia este o fată foarte isteață, cu capul pe umeri, realistă, familistă. Știe ce vrea de la viață, este harnică, are foarte multe calități. Bineînțeles, ne dorim și copii, am vorbit cu Delia și am vrea 3 copii. Numele pe care le-am ales sunt biblice în mare parte, nu ne-am hotărât încă, dar cu siguranță vom cădea de comun acord. Eu sper ca unul dintre ei să fie băiat, ca să joace fotbal, dar mai multe vom vedea în acel moment. Abia aștept să locuim împreună și să ne începem viața”