Andreea Bălan s-a măritat cu Victor Cornea în secret? Artista îi poartă numele de familie și nu a mai ținut ascuns acest lucru: „Doamna Cornea”

767

Andreea Bălan și Victor Cornea sunt într-o relație de aproximativ un an, iar lucrurile merg foarte bine între ei. În ciuda distanței, au reușit să construiască o legătură tot mai puternică.

Artista este foarte îndrăgostită de Victor Cornea și apare alături de el ori de câte ori are ocazia, fapt ce a stârnit curiozitatea multora, întrebându-se dacă s-a căsătorit cu Andreea Bălan. Recent,

Andreea a explicat clar situația și de ce apare numele de familie al iubitului său alături de prenumele ei.

Andreea Bălan nu este măritată cu Victor Cornea

Deși mulți ar dori ca Victor Cornea să o ducă la altar după mariajul eșuat cu George Burcea, Andreea Bălan a declarat că nu are în plan această variantă, deoarece tocmai a finalizat divorțul de fostul soț.

Din acest motiv, ea a explicat și de ce apare numele Andreea Cornea pe cartela de acces atunci când își însoțește iubitul la meciurile de tenis.

„Da, dar el poate pune pe pass-ul acela (n.r. pe cartelă) orice dorește. Poate să scrie antrenor, poate să scrie invitat și ne distrăm. Uneori, trece soție, adică scrie ce vrea el acolo.

La hoteluri, mă trece soție, de exemplu, și apare doamna Cornea, ca să fie mai simplu. Acolo nimeni nu știe cine sunt, fac parte doar din echipa lui. (…) Este amuzant, eu colecționez pass-uri”, a declarat Andreea Bălan într-un podcast.

Andreea Bălan și George Burcea au încheiat toate procesele

Divorțul dintre Andreea Bălan și George Burcea a fost unul plin de conflicte, fiecare aducând acuzații serioase celuilalt. Timp de patru ani, au fost implicați în mai multe procese, dar, în cele din urmă, au ajuns la un acord.

Artista a mărturisit că ea și fostul soț au hotărât să nu mai vorbească unul despre celălalt pentru a nu se mai răni reciproc și, cel mai important, pentru ca fetele lor să nu aibă de suferit.