Mihai Trăistariu vrea să aibă un copil-clonă! “Să-l cresc și să-i spun: Vezi că tu ești eu”

309

Mihai Trăistariu și-a obișnuit fanii, în ultima vreme, cu afirmații surprinzătoare. În timp ce viața profesională îi merge foarte bine, cea personală nu este perfectă, astfel că intenționează să ia măsuri radicale în acest sens. Astfel, Mihai Trăistariu dorește acum să devină tatăl unui copil clonat.

Mihai Trăistariu își dorește să fie tatăl unui copil clonat

Mihai Trăistariu are o avere considerabilă, din care obține acum un venit constant. Din cele opt apartamente pe care le deține, șase sunt închiriate în regim hotelier, iar cererea este destul de mare.

În perioada următoare, odată cu venirea verii, intenționează chiar să mărească prețurile. Până atunci, însă, își face planuri să se cloneze.

Mihai Trăistariu nu are copii și nu a fost căsătorit până acum, dar asta nu înseamnă că nu își dorește urmași și că nu va avea. Metodele prin care intenționează să devină părinte sunt însă destul de neobișnuite.

Artistul român a observat noul trend de la Hollywood, unde vedetele își clonează animalele de companie pentru a le avea mai mult timp alături.

Artistul a menționat că speră ca în viitorul apropiat, știința să avanseze suficient încât să se cloneze pe el însuși și să crească copilul clonat încă din prima zi de existență. Deja știe cum dorește să își educe „copilul”.

“Vedetele de la Hollywood își clonează animalele pentru că le vor pe aceleași. Barbara Streisand și-a clonat cățelul de cinci ori. Ia ADN din celulă, apoi în eprubetă crește același animăluț. Așa că și eu mi-am pus păr deoparte. Chiar m-ar încânta ideea să am un copil clonă, să fiu tot eu. Să-l cresc și să-i spun: vezi că tu ești eu. Și să-l iau de la zero. O să-l dau la sport, la baschet, să nu rămână mic ca mine. O să-i spun ce am făcut rău, să nu mai facă. La animale costă zeci de mii de euro. Dar se face. La oameni încă nu s-a ajuns, dar aștept”, a spus Mihai Trăstariu.

Până ca acest lucru să poată fi posibil, Mihai Trăistariu și-a propus să-și cloneze una dintre cele patru pisici pe care le are.

“Oricum voi face asta cu pisica, una dintre ele mă iubește foarte tare. Doarme cu mine. O să o clonez. Am patru fete, culese de pe stradă”, a completat artistul.

Mihai Trăistariu vorbit despre despre Nemo, câștigătorul Eurovision
Artistul consideră că Nemo ar fi câștigat și chiar dacă nu s-ar fi declarat non-binar.

Nu sunt contra lucrurilor astea. S-a folosit de ele. Eu nici nu am auzit în viața mea de non-binar. Prima dată am și zâmbit, când am auzit cum s-a declarat. Probabil e o chestie de presă. Că nu e nici fată, nici băiat. Adică, au băgat-o așa, oricum, în sondaje. Elveția era pe locul întâi și vocea băiatului a fost bună. Chiar și un pic de show a făcut. Doar că, uite, a plusat, a venit cu această titulatură de non-binar. Ca să atragă toată presa, să scrie numai asta“, a declarat Mihai Trăstariu.

Artistul a adăugat că piesa lui Nemo a fost bună și că merita să câștige.

„S-a scris în toată lumea, toate ziarele au scris despre asta. Că e ceva nou pentru toată lumea. Și, da, automat, a fost interesant. A mai venit și cu fustița, ca să pluseze, să fie băgat în seama. Și a câștigat. Așa vii la Eurovision. Vii cu piesă bună, voce bună și te mai duci și cu o nebunie, ca să fii sigur în top 3. Deci, nu am o părere rea. Piesa mi s-a părut interesantă. Bine construită și vocea bună. A cântat foarte bine. În rest, nu avem treabă cu orientările sexuale. Nici nu avem voie să ne legăm de asta. Dar, pur și simplu, a plusat cu acest cuvânt, cu acest termen nou, non-binar, de care n-am auzit în viața mea. Dacă vii cu trăznăi din astea, ajută la Eurovision“, a mai spus Mihai Trăistariu, care vrea să fie tatăl unui copil-clonă.