Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată. Care a fost motivul: „I-am dus la stat. Am făcut asta acum trei ani”

868

Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată. În urmă cu trei ani, realizatorul de radio a luat o decizie destul de importantă și anume, și-a transferat cei doi copii în învățământul de stat. Chiar dacă mulți au fost surprinși, acesta a explicat cum de a luat această hotărâre împreună cu soția sa.

Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată. Matinalul de la Radio ZU e foarte implicat în viața de familie și încearcă, alături de soția lui, să ia cele mai bune decizii pentru cei doi copii, Luca și Maria. Ca să le ofere un viitor sigur, au decis să-i înscrie la o școală privată, cu ani în urmă.

Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată

„Am făcut asta acum vreo trei ani (n.r i-a mutat de la sistemul privat, la cel de stat). I-am dus în sistemul de învățământ de stat, pentru că un copil oriunde ar fi trebuie să facă pregătire și de ce să dai bani de două ori, când el poate învăța la o școală de stat.

Decât să dai bani de două ori, și pentru pregătiri, și pentru școală, a fost o economie a familiei noastre și am zis să ducem copiii la școlile de stat.”, a declarat Daniel Buzdugan, pentru Spectacola.ro.

Așadar, Daniel Buzdugan spune că, în final, este extrem de mulțumit de decizia sa, care a fost una cât se poate de bună. „Încurajez și învățământul privat, este bun, dar trebuie încurajat și învățământul de stat, cunosc mulți profesori care erau la școlile private, iar în acest moment au venit la cele de stat. Da, suntem mulțumiți.”, a continuat acesta.

Daniel Buzdugan îi face praf pe influencerii români

Daniel Buzdugan se poate lăuda cu o carieră de peste 15 ani, în radio, însă experiența de a juca în filmul „21 de rubini”, în regia lui Ciprian Mega, preot ortodox și cineast, a fost una ce i-a bucurat sufletul peste măsură. El mărturisește că s-a simțit foarte bine în timpul filmărilor și a reușit să stea la un pahar de vin cu celebrul Anhony Delon, fiul marelui Alain Delon.

„Ca să joci într-un film trebuie să nu mai ai studii de teatru-film, așa că eu cred că am greșit că am făcut facultatea de Actorie.

La putere sunt influencerițele, persoanele publice fără studii. Nici pe micul ecran, la posturile de televiziune, nu am mai fost solicitat, nu știu de ce, și asta de câțiva ani buni. Dar, asta nu depinde de mine.

M-am bucurat foarte mult de orele petrecute pe platourile de filmare. În primul rând, fiindcă nu am resimțit mai mereu o atmosferă relaxată, fără presiunea aia din zilele de muncă, când totul e agitat și încordat și stăm cu ochii pe ceas.

O întâlnire cu un om mare, actor cunoscut pe întreg mapamondul, cu un nume de legendă și care se comportă atât de normal, uman și simplu este o mare bucurie pentru suflet și o bună lecție de viață! Merci, Anthony Delon!”, a declarat Daniel Buzdugan.