O nouă eliminare scandaloasă la Survivor!? După Jador, Zmărăndescu și Moroșanu, se pare că i-ar fi venit rândul și lui Zanni
Zannidache, unul dintre cei mai apreciați concurenți ai noului sezon Survivor All Stars, fost câștigător, este acum pasibil de eliminare! Concurentul ar fi dezvăluit asta printr-o conversație făcută publică pe Instagram.
Este unul dintre cei mai iubiți concurenți și chiar unul dintre cei de care oricine ar fi zis că poate câștiga competiția. Însă, se pare că în social media au apărut diverse zvonuri conform cărora fostul artist va fi eliminat.
Alți concurenți l-ar fi „săpat”
Totul este din ce în ce mai clar pentru fanii emisiunii Survivor, de pe Pro TV. Au apărut imagini în social media conform cărora favoritul din echipa Faimoșilor ar urma să plece acasă.
Veștile nu sunt unele bune pentru fanii emisiunii, acesta fiind unul dintre cei mai apreciați concurenți din sezonul precedent și cel actual. Ultimul sezon de Survivor a fost câștigat chiar de el, atunci când și-a și atras aprecierea foarte mare a fanilor.
Acum, însă, se pare că destinul ar urma să fie altul. Zanni ar fi discutat cu un fan pe Instagram, acesta fiind primul semn de eliminare. Telefoanele le sunt luate și le primesc doar după ce părăsesc insula.
În conversație (vezi imaginea de mai jos) se vede cum concurentul recunoaște eliminarea, dând vina pe ceilalți concurenți care, zice el, l-ar fi „săpat”. Pe lângă această conversație, și pe pagina fanilor emisiunii de pe Facebook a apărut un mesaj care menționează:
„Informație pe surse: Zanni va fi eliminat în runda a doua a jocurilor individuale (undeva în 3-4 săptămâni)”
Zannidache a stricat planurile echipei adverse
În cadrul celei de-a 30-a ediții a emisiunii, telespectatorii au fost martorii unei serii de evenimente care au schimbat radical dinamica. Când totul părea să urmeze un scenariu obișnuit, faptul că membrii taberei albastre erau gata să-și voteze colegul pe care-l considerau veriga slabă, iar numele lui Lola Crudu răsuna în aer. Sorin Pușcașu, deținătorul colanului de imunitate personală, și-a îndreptat votul către Alexandra Duli, văzută drept a doua opțiune pentru eliminare.
Cu toate acestea, competiția a fost zguduită de o mișcare strategică surprinzătoare din partea lui Zanni, un concurent din tabăra Faimoșilor.
Acesta a intervenit folosind „dintele” – un simbol special care permite salvarea unui concurent de la eliminare. Într-o mișcare neobișnuită, Zanni a ales să o salveze pe Lola Crudu, o Războinică, lăsându-i pe toți în uimire, inclusiv pe Lola, care a izbucnit în lacrimi de recunoștință.
Rezultatul? Alexandra Duli a fost trimisă în duelul eliminatoriu, unde s-a confruntat cu Maria Chițu, propusă de Sorin.
În ciuda așteptărilor, Alexandra a reușit să câștige jocul de salvare, determinând eliminarea Mariei Chițu din competiție. Reacțiile concurenților și ale fanilor pe rețelele de socializare au fost variate.
Mulți au fost surprinși de decizia lui Zanni și de consecințele sale, exprimându-și opinii și speculații cu privire la direcția pe care o va lua competiția în continuare. Acest episod a arătat că până și cele mai bine puse la punct planuri pot fi imediat date peste cap.