Florin Salam a fost reținut 24 de ore! Acuzații noi la adresa interpretului de manele

1,448

Florin Salam a fost săltat de polițiști de acasă, joi dimineață, 14 martie 2024. Manelistul nu are parte deloc de liniște și trebuie să dea din nou cu subsemnatul la secția de poliție! Autoritățile au intrat în locuința cântărețului și l-au dus la audieri. Solistul este acuzat într-un dosar de înșelăciune.

În urma audierilor de joi, oamenii legii au decis să îl plaseze pe Florin Salam în arest preventiv pentru 24 de ore. Manelistul este acuzat că ar fi încasat bani de la oameni, fără a se prezenta la evenimentele la care trebuia să cânte.

Florin Salam a fost dus la secția de Poliție. Joi dimineață, 14 martie 2024, polițiștii au mers din nou la Florin Salam acasă și l-au luat la audieri. Celebrul cântăreț de manele este acuzat că ar fi luat bani să se prezinte la mai multe evenimente, dar nu și-a mai onorat invitațiile, scrie Spynews.ro.

Polițiștii au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune. Florin Salam este acuzat că ar fi adus prejudicii de aproximativ 18.000 de euro.

Nu este prima dată când manelistul se confruntă cu o asemenea situație. La începutul anului, un bărbat din Târgovişte a declarat că Florin Salam l-a lăsat baltă în ziua nunţii, deși îi plătise suma de 5.500 de euro.

Ce acuzații i se aduc manelistului

„Astăzi, 14 martie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 2 Poliție pun în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în Municipiul București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune, prejudiciul fiind de aproximativ 18.000 de euro.

În fapt, la nivelul Secției 2 Poliție au fost înregistrate plângerile a trei persoane care sesizau faptul că ar fi plătit anumite sume unui bărbat, pentru prestarea unor servicii muzicale, însă acesta nu și-ar fi onorat înțelegerile și nici n-ar fi restituit banii primiți. Sesizările au fost depuse în zilele de 12 aprilie 2023, 16 ianuarie 2024 și 21 februarie 2024.

Astfel, în urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate, în sarcina bărbatului bănuit de comiterea faptelor s-a stabilit următoarea activitate infracțională:

In cursul zilei de 21 iulie 2020, în timp ce se afla în incinta unui restaurant din Sectorul 1, în urma unei înțelegeri verbale cu o persoană, aceasta i-ar fi plătit bărbatului, cu titlu de avans, 3.000 de euro pentru prestarea unui program muzical, în vara anului 2021, la o petrecere. Ulterior, bănuitul nu și-a respectat promisiunea și nu i-ar fi returnat persoanei vătămate suma încasată.

La data de 28 ianuarie 2023, o altă persoană ar fi mers la locuința bărbatului, iar în urma unei înțelegeri verbale, i-ar fi plătit acestuia cu titlu de avans, 10.000 de euro pentru a presta servicii muzicale în data de 13 august 2023, însă în seara respectivă, bărbatul nu s-ar fi prezentat și nici nu a returnat banii persoanei vătămate.

La data de 14 mai 2023, una dintre persoanele vătămate ar fi mers la locuința bănuitului, iar în urma unei înțelegeri verbale, i-ar fi plătit acestuia cu titlu de avans 25.500 de lei, pentru a presta servicii muzicale.

In data de 29 septembrie 2023, însă bărbatul nu s-ar fi prezentat și, ulterior, nici nu ar fi restituit banii primiți. Din cercetări, s-a stabilit că bănuitul ar fi săvârșit faptele în complicitate cu alți doi bărbați, se arată în comunicatul dat de Poliția Capitalei.