Suma pe care Simona Halep trebuie să o încaseze din partea ITIA.

3,241

Suma jenantă pe care Simona Halep trebuie să o încaseze din partea ITIA, după ce a câștigat procesul la TAS. Tenismena a fost prinsă dopată la US Open 2022 și suspendată pentru o perioadă de patru ani. Recent, ea a aflat că tribunalul de la Lausanne i-a redus pedeapsa la doar 9 luni.

Ce daune ar urma să primescă Simona Halep de la ITIA

Simona Halep a primit verdict favorabil din partea TAS! Fostul lider mondial a susținut în fața judecătorilor că nu s-a dopat cu bună știință și că suplimentele recomandate de echipa lui Patrick Mouratoglou au fost contaminate. A făcut apel la TAS și a primit o reducere la pedeapsă de 9 luni.

“De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată.

Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea.

Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Abia aștept să mă întorc în circuit.”, a precizat sportiva.

Suma este extrem de mică

După ce a câștigat procesul, ITIA este obligată de TAS să-i plătească despăgubiri Simonei Halep. Potrivit unui comunicat TAS, ITIA este obligată să-i plătească Simonei Halep 20 de mii de franci elvețieni, adică 20 de mii de euro.

Asta ca o contribuție la onorariile sale juridice și alte cheltuieli suportate în legătură cu aceste proceduri de arbitraj. Cât timp a fost suspendată, tenismena a pierdut toate sponsorizările și premiile, adică milioane de euro.

Suspendarea Simonei a fost redusă de la 4 ani la 9 luni, așa că va putea reveni oricând pe teren.

Simona a fost suspendată în octombrie 2022, după ce a fost testată pozitiv la Roxadustat după meciul din primul tur de la US Open, cu Daria Snigur. Atunci, sportiva a primit o suspendare de 4 ani din partea Sport Resolutions, un tribunal independent din cadrul ITF.

Primul turneu la care ar putea să participe este la Stuttgart la mijlocul lui aprilie. De ce va reveni abia atunci? Simona are nevoie de timp pentru a ajunge la un nivel ridicat, iar la turneele de hard din SUA nu mai poate participa. Indian Wells a început deja, în timp ce Miami va urma în doar două săptămâni, o fereastră de timp prea mică pentru campioana noastră.

Astfel, cele mai mari șanse le are în Germania. În trecut, ea a mai câștigat turneul de la Stuttgart. Astfel, în perioada 15-21 aprilie, Halep se poate afla în Germania, iar între 23 aprilie – 5 mai la Madrid, Spania, altă competiție pe care a câștigat-o. În acest mod, va fi aptă să joace la Roland Garros, care va începe pe 26 mai 2024 la Paris. Până la French Open va mai avea și varianta Roma, alt turneu unde a avut rezultate remarcabile.