Carmen Șerban a dat vestea cea mare
Carmen Șerban este una dintre cele mai cunoscute artiste din România care, de ceva timp, nu a mai apărut în spațiul public și a fost ceva mai retrasă, focusându-se doar pe carieră și viața personală.
Deși are succes în România, cântăreața vrea să facă ceva schimbări, motiv pentru care vrea să se mute definitiv din țară și deja a ales și locația unde își va petrece timpul.
Carmen Șerban se mută în Anglia
Carmen Șerban a mărturisit la Antena Stars că vrea să se mute din țară. Mai exact, ea vrea să plece definitiv în Anglia, decizia fiind luată de mai mulți ani.
Artista a tot amânat plecarea pentru că nu voia să-și lase tatăl singur, deoarece acesta era extrem de bolnav și avea nevoie de ajutor permanent. Din nefericire, acesta s-a stins din viață.
”Decizia este luată de mai mulți ani. Nu sunt sigură că o să mă adaptez, dar voi face pasul. Cu ani în urmă am vrut să mă mut, dar nu am plecat din cauză că tatăl meu era foarte bolnav și voiam să fiu cât mai aproape de el.”, a mărturisit Carmen Șerban.
Carmen Șerban a șocat pe toată lumea când a anunțat că vinde tot și pleacă din România. Artista de manele a renunțat la aprtamentul ei de fițe din România pentru unul în Londra, capitala Angliei.
Pentru a-și vedea visul împlinit, vedeta nu a stat prea mult pe gânduri și a pus în vânzare apartamentul de lux pe care îl are în România. S-a vândut rapid, iar cu banii obținuți pe locuința ei de fițe spera să se mute în Londra.
Eu de curând am primit și drept de ședere permanent în
Anglia, deci lucrurile merg într-o direcție bună, numai că procedurile se fac
în termenii lor și nu e atât de rapid.
Și dacă voi cumpăra în Anglia, nu înseamnă că o să stau acolo definitiv. O să stau în România și o să mai merg și acolo, aici am familia, prietenii. Eu am evenimente în toată lumea, deci pot să plec oriunde să cânt.
Nu renunț la meseria mea, mergem înainte de oriunde aș fi. Nu am o meserie de lucrat în fabrică, pot să cânt oriunde, pot pleca spre cântări din orice locație”, a mai adăugat cântăreața.