“Mama, îți mulțumesc pentru că îmi ești înger păzitor!” Lucia Bubulac, fosta soție a lui Cătălin Crișan, și fiica ei, în ipostaze rare. Zici că sunt surori!

26,037

Lucia Bubulac are acum 60 de ani, iar Daria Crișa, fiica pe care o are din mariajul cu artistul Cătălin Crișan, a publicat imagini unice cu ele împreună, dar și cun mesaj emoționant.

Lucia Bubulac și Cătălin Crișan au fost împreună vreme de 14 ani, din 1995 și până în 2009, deși povestea lor părea făcută să dureze o veșnicie. Admirați pentru frumosul cuplu pe care îl formau, despărțirea lor a luat pe toată lumea prin surprindere.

Separarea nu a fost ușoară pentru nici unul dintre ei, dar atât Lucia Bubulac, cât și Cătălin Crișan și-au scris altfel istoria. Lucia Bubulac, fosta soție a lui Cătălin Crișan, a împlinit 60 de ani

Dacă Lucia Bubulac a ales să se centreze pe cei doi copii care i-au rămas în grijă, Daria și Raris, Cătălin Crișan a mai crezut într-un alt mariaj, de această dată cu medicul Alina Cupșa, care, de asemenea, nu a avut sorți de izbândă.

Lucia Bubulac și-a dedicat viața celor doi copii după despărțirea de Cătălin Crișan Lucia Bubulac a făcut tot ce a putut pentru ca cei doi copii să resimtă această despărțire ca pe o traumă.

I-a îndrumat în anii adolescenței, dar și mai târziu. A înțeles-o pe Daria chiar și atunci când a abandonat Medicina, unde intrase cu succes, pentru o carieră în Teatru.

“Cel mai greu a fost de fapt să știu ce-mi doresc și să nu am curaj să spun. Să nu mă mai pun pe mine pe locul doi și să încerc să îndeplinesc visul altor persoane care-mi doreau negreșit binele. Drept urmare, renunțarea la medicină n-a fost decât rezultatul depășirii limitei mele de anduranță fizică și emoțională.”, spunea Daria Crișan.

Lucia Bubulac, un înger pentru Daria Crișan, fiica pe care o are cu Cătălin Crișan Zilele trecute,

Lucia Bubulac și-a serbat ziua de naștere, a împlinit 60 de ani, iar fiica, Daria, i-a transmis un mesaj de suflet, unul care spune multe despre relația caldă pe care o au. „Mama, la mulți ani! Te iubesc și îti mulțumesc pentru că îmi ești înger păzitor!”, a scris Daria Crișan, pe o rețea de socializare.

Actrița a alăturat acestor cuvinte și câteva fotografii în care apare alături de cea care i-a dat viață. În imaginile surprinse se poate observa asemănarea izbitoare dintre cele două.

Blonde, cu ochii verzi, cele două par mai degrabă două surori decât mamă și fiică. O relație bine închegată are Lucia Bubulac și cu Raris, fiul ei.

“Mama este stilistul meu profesionist. Eu mă sfăuiesc cu mama în orice, inclusiv în vestimentație. Idolul meu în viață este mama mea. Mă înțeleg de minune cu Daria (n.r- sora sa, iar atunci când mă cert cu ea, eu las de la mine pentru că ea se enervează mai repede”, spunea el.

A rămas în top după divorț

Lucia Bubulac (60 de ani) și-a schimbat radical viața după divorțul de Cătălin Crișan, care s-a produs în 2009. A lansat o carte, este medic de familie și a intrat în Top 100 de femei de succes din România.

Lucia Bubulac, fosta soție a lui Cătălin Crișan, are un cabinet de medicină de familie de peste 30 de ani, însă, pentru a-și înțelege mai bine pacienții, ea a făcut și studii de psihologie.