Avion prăbuşit, la bord se aflau mulţi milionari. A fost găsită epava după ore de căutări
Avion prăbușit, în Costa Rica. Autorităţile din Costa Rica anunţă că au găsit epava despre care se crede că ar fi a avionului dispărut.
Aceasta a fost descoperită la 28 de kilometri distanţă de aeroportul din Limon.
Potrivit ziarului german Bild, la bordul avionului s-ar fi aflat fondatorul sălilor de sport McFit, Rainer Schaller, partenera sa și cei doi copii ai lor, și un alt
bărbat.
Partenera lui Christiane Schikorsky a fost și ea la bord, împreună cu copiii lor, a mai spus Bild. Un alt bărbat ar fi fost și el împreună cu familia milionarului.
Autorităţile au precizat că s-a găsit epava unui avion, la aproximativ 28 de kilometri de aeroportul Limon. Se crede că este vorba de avionul privat în care se aflau Schaller, fondatorul retelei germane McFit, și membri ai familiei sale.
La bord se afla un cunoscut antreprenor din
Germania în vârstă de 53 de ani, Rainer Schaller. El călătorea împreună cu alţi germani, printre care o femeie de 44 de ani, un bărbat de 40 de ani și doi copii.
Pilotul, în vârstă de 66 de ani, era cetăţean elvețian, potrivit autorităților din Costa Rica. Avion a dispărut în Costa Rica.
Paza de coastă și poliția locală au căutat aparatul de zbor care a pierdut contactul cu autorităţile când se află în apropierea coastei Caraibelor, a declarat un oficial, potrivit Reuters.
Autorităţile din Costa Rica au primit o alertă cu privire la dispariția unui avion, închiriat pentru un zbor privat, care se îndrepta dinspre Mexic spre aeroportul Limon din Costa Rica, aexplicat ministrul de Interne, Jorge Torres, într-o înregistrare video.
“Avionul a pierdut comunicarea cu turnul de control în apropiere de Barra de Parismina (la câteva minute de Limon) și am activat imediat protocolul cu Garda de Coastă și Serviciul de supraveghe aeriană”, a declarat Torres.
Multimilionarul german Rainer Schaller, cunoscut pentru sălile de sport McFit, partenera sa și cele două fete ale lor au sfârșit tragic după ce avionul în care se aflau s-a prăbușit în mare, lângă Costa Rica.
Echipele de salvare din Costa Rica au descoperit deocamdată în apele Mării Caraibilor corpul unui adult și al unui copil.
Aeronava, un Piaggio P180 Avanti, a dispărut de pe radare, în drum din Mexic către Puerto Limon, pe coasta de est a Costa Ricăi.
Avere de 250 milioane euro pentru Rainer Schaller
McFit este cel mai mare lanț de fitness din Germania, având peste 200 de studiouri de fitness numai în Germania, plus centre în Austria, ltalia, Polonia și Spania. Are peste 1,4 milioane de membri.
Schaller a fost proprietarul companiei
organizatoare a festivalului de muzică electronică de dans Love Parade, la care 21 de persoane au murit într-o ambuscadă în 2010, în orașul Duisburg din vestul Germaniei, informează DW.com.
După acel eveniment, Schaller a anunțat că festivalul va fi anulat definitiv. Evenimentul a fost reînviat anul acesta la Berlin de DJ Dr. Motte sub un nou nume, , Rave the Planet”, deoarece drepturile comerciale asupra numelui ,,Love Parade” î aparţin lui Schaller.
Potrivit unei investigații din 2019 a radiodifuzorului public german ARD, averea netă a lui Schaller a fost estimată la aproximativ 250 de milioane de euro.