Gest ORIBIL făcut de Eliza Iliescu față de omul care a adus-o pe lume.
Adriana Iliescu este considerată a fi cea mai în vârstă mamă din lume. În data de 16 ianuarie 2015, după ce a născut-o pe Eliza Maria Bogdana la vârsta de 67 de ani, a intrat în Cartea Recordurilor.
Nașul de botez al Elizei Iliescu este prof. dr Bogdan Marinescu, cel care a fost responsabil cu fertilizarea in vitro și a urmărit atent sarcina Adrianei Iliescu. La acel moment doctorul era directorul Maternității Panait Sârbu (fosta Giulești).
Timpul a trecut, iar acum Eliza Iliescu este o tânără cu aspirații mărețe și cu un interes deosebit pentru studiu. A terminat liceul cu notă mare, a luat examenul de Bacalaureat cu 9.50 și în prezent e studentă la două facultăți, la Litere și la Științe Umane.
Eliza Iliescu își dorește să devină o profesoară care poate să poată preda foarte bine atât limba şi literatura română, cât şi limba engleză.
“Am intrat la Litere. Vreau să fiu profesoară de limba română și engleză. E o facultate frumoasă. Îmi doresc să fiu o studentă cu rezultate bune la învățătură.
Îmi place ceea ce o să fac, tocmai de aceea mi-am și ales această facultate, din cadrul unei Universități prestigioase din București”, a declarat Eliza Iliescu.
De ce a pierdut Eliza Iliescu legătura cu omul care a adus-o pe lume
Recent, nașul Elizei, prof. dr Bogdan Marinescu, a fost întrebat dacă încă ține legătura cu cele două. Dacă în urmă cu 18 ani spunea că va avea grijă de fată toată viața, acum lucrurile stau complet diferit.
Comunicarea dintre cele două părți nu mai există. Bogdan Marinescu a mărturisit că au pierdut legătura și că tot ce știe despre Eliza și mama ei știe din presă.
“Nici eu nu am alte amănunte, doar ceea ce a apărut prin presă. Nu am mai ținut legătura. Dar știu că ultima dată erau bine. Ultima dată cred că am vorbit cu ea (n.r. Eliza) acum doi ani. Nici cu mama ei nu am mai ținut legătura.
Fiecare suntem cu treaba lui. Nici de sărbători nu ne-am văzut. Dacă nu au mai dat niciun semn de viață… La noi nu a fost un contact permanent. Fiecare este cu viața lui. Repet, nu, nu am mai ținut legătura cu ei”, ne-a declarat prof. dr. Bogdan Marinescu.
Eliza Iliescu a fost fotografiată, zilele trecute, în cartierul Drumul Taberei, unde locuiește alături de mama ei. Probabil după cursuri, aceasta s-a oprit într-un parc din apropierea blocului, s-a așezat pe o bancă și a ascultat muzică preț de 20 de minute. Ulterior, s-a dus acasă. Pentru odihna binemeritată.